Devoțională Mana de dimineata[ 18 August]

FAPTE 4:13

"Şi au recunoscut că fuseseră cu Isus".

Ucenicii Domnului Isus erau "oameni fără carte şi simpli" dar în prezenţa şi compania Lui timp de trei ani, ei au învăţat atîtea lucruri încît au uimit sinedriul care, ascultîndu-i ce bine vorbeau şi ştiindu-i needucaţi, n-a găsit altă explicaţie decît că au fost cu Isus. Prin aceasta ei au recunoscut indirect valoarea spiritual educativă a Aceluia pe care ei îl dispreţuiau. Dar după coborîrea Duhului Sfînt la cincizecime, ucenicii au fost îmbrăcaţi cu putere de sus completîndu-se cu ocazia aceasta instruirea pe care au primit-o în prezenţa divină a dumnezeiescului învăţător. Viaţa lor a fost transformată şi vrăjmaşii Evangheliei au fost obligaţi să recunoască ce a însemnat pentru ei părtăşia cu Domnul Isus cel slăvit. Ei simţeau o imperioasă nevoie şi dorinţă de a da mărturie despre Hristos cel înviat.

O astfel de mărturie ar trebui să dea fiecare credincios şi credincioasă, în faţa acelora care ne văd în fiecare zi, în familie, la lucru, la şcoală, între vecini şi peste tot unde venim în contact cu oamenii. Dar pot ei să spună şi despre noi că umblăm cu Domnul Isus? Este mărturia noastră vrednică de un Mîntuitor şi Domn ca Acela al cărui Nume îl purtăm? Să rugăm pe Dumnezeu ca prezenţa Sa să lase asupra noastră o amprentă mai vie, mai clară şi mai puternică decît aceea de pînă acum. Impresiile lumii, care din nefericire influenţează atît de uşor duhul nostru, să nu şteargă amprentă divină pe care o lasă asupra noastră, părtăşia cu Mîntuitorul nostru slăvit. La sfîrşitul fiecărei zi să-I putem spune că este mai aproape de noi ca la începutul ei şi că prezenţa Lui ne este tot mai vie cu toate luptele şi greutăţile pe care le întîmpinăm. El ar dori ca dragostea noastră pentru El să crească odată cu părtăşia noastră tot mai strînsă şi mai personală, şi dacă va fi aşa, lumea va vedea că nu sîntem numai nişte creştini de duminică şi vor fi siliţi să recunoască nu numai faptul că sîntem cu El, dar că sîntem în El şi că El este în noi (Ioan 14:20), şi aceasta pentru ca să cunoască lumea că Domnul Isus a fost trimis de Tatăl (Ioan 17:23). A mărturisi că Hristos trăieşte în mine înseamnă a fi un martor al faptului că eu am murit. Cînd îl arătăm pe Domnul Isus, dovedim că avem un izvor nou de viaţă. Religia nu valorează dacă nu poate fi văzută. Lampa nu vorbeşte dar poate fi văzută şi luminează. Cultivarea părtăşiei cu Domnul Isus, ne păstrează cugetul treaz şi inima fericită. Secretul unui real progres duhovnicesc este ataşamentul nostru de Domnul Isus. Dacă slava morală a Domnului Hristos cînd era pe pămînt a fost manifestarea caracterului Său în orice slujire, slava morală a credincioşilor Lui este în manifestarea caracterului Domnului Hristos care locuieşte în ei.