Devoțională Izvoare in Desert - 5 Aprilie

Când te vei întoarce,

închide uşa după tine şi după copiii tăi.

(2 Împăraţi 4:4)



Văduva şi cei doi fii ai ei urmau să fie singuri cu Dumnezeu. Ei n-aveau de-a face cu legile naturii, cu conducătorii oamenilor, cu comunitatea, sau cu preoţia. N-aveau de-a face nici măcar cu marele profet al lui Dumnezeu, Elisei. Ei trebuia să fie izolaţi de toţi oamenii, separaţi de raţiunea omenească, şi îndepărtaţi de orice tendinţă naturală de a judeca dinainte circumstanţele prin care treceau. Ei urmau să fie ca nişte oameni aruncaţi în întinderea vastă a spaţiului înstelat, depinzând numai şi numai de Dumnezeu – în contact cu Sursa minunilor.

Acesta este un ingredient din planul lui Dumnezeu de a lucra cu noi. Trebuie să intrăm într-o cameră secretă a izolării în rugăciune şi credinţă care este foarte roditoare. În anumite momente şi locuri, Dumnezeu va ridica un zid misterios în jurul nostru. El va îndepărta toate suporturile pe care obişnuiam să ne bazăm, şi va înlătura modalităţile noastre obişnuite de a rezolva lucrurile.

Dumnezeu ne va separa pentru ceva divin, complet nou şi neaşteptat, şi care nu poate fi înţeles examinând circumstanţele noastre anterioare. Vom fi într-un loc unde nu ştim ce se întâmplă, unde Dumnezeu croieşte haina vieţilor noastre după un nou tipar, şi astfel ne face să ne uităm la El.

Majoritatea creştinilor duc o viaţă monotonă – o viaţă în care pot prevedea aproape tot ce le va ieşi în cale. Dar sufletele pe care le conduce Dumnezeu în neprevăzut şi în situaţii speciale El le izolează. Tot ce ştiu ele este că Dumnezeu le susţine şi că El Se ocupă de vieţile lor. Astfel, aşteptările lor vin numai de la El.

Ca şi această văduvă, noi trebuie să ne detaşăm de lucrurile de afară şi să ne ataşăm înăuntrul nostru numai de Domnul ca să vedem minunile Lui.

din Hrana Sufletului

De multe ori prin cele mai dificile încercări, Dumnezeu aduce cele mai plăcute descoperiri despre Sine. din Nestemate



Câteodată Dumnezeu închide uşa şi ne închide înăuntru,

Ca să ne vorbească, poate prin necaz sau suferinţă,

Şi delicat, de la inimă la inimă, deasupra hărmălaiei,

Să ne spună din nou un gând preţios.