Devoțională Izvoare in Desert -1 Aprilie

Iată, chiar dacă mă va omorî,

tot mă voi încrede în El.

(Iov 13:15, KJV)

Căci ştiu în cine am crezut.

(2 Timotei 1:12)



N-am să mă îndoiesc, chiar dacă toate corăbiile mele de pe mare

Vin acasă purtate de vânt cu catargele şi velele rupte;

Voi crede că Mâna care nu greşeşte niciodată,

Lucrează, prin experienţe aparent rele, spre binele meu.

Şi chiar dacă plâng pentru că velele acelea sunt zdrenţuite,

Tot voi striga, în timp ce speranţele mele cele mai bune zac năruite:

„Mă încred în Tine".



N-am să mă îndoiesc, chiar dacă toate rugăciunile mele se întorc

Fără răspuns din ţara liniştită şi neprihănită de sus;

Voi crede că este o dragoste plină de înţelepciune

Care a refuzat aceste lucruri după care tânjesc;

Şi chiar dacă uneori nu mă pot abţine să nu mă întristez,

Totuşi pasiunea curată a credinţei mele neclintite

Va arde strălucitoare.



N-am să mă îndoiesc, chiar de ar ploua cu necazuri,

Şi problemele ar roi ca albinele în jurul unui stup.

Voi crede că înălţimile la care vreau să ajung

Se pot atinge doar prin chinuri şi dureri;

Şi chiar dacă gem şi mă chircesc sub crucile mele,

Totuşi voi vedea prin cele mai severe pierderi ale mele

Măreţul câştig.



N-am să mă îndoiesc. Credinţa aceasta e bine ancorată,

Ca o corabie etanşă, sufletul meu înfruntă fiecare furtună;

Atât de mare este curajul lui care nu va cădea

În faţa puternicei şi necunoscutei mări a morţii.

Oh, de aş putea striga, chiar dacă duhul părăseşte trupul,

„Nu mă îndoiesc", ca să audă toţi care ascultă,

Cu ultima mea suflare.



Un marinar bătrân spunea odată: „În furia furtunilor trebuie să facem un singur lucru, pentru că este o singură cale de supravieţuire: trebuie să îndreptăm corabia într-o poziţie sigură şi s-o menţinem aşa". Şi aceasta, dragă creştine, trebuie să faci şi tu. Câteodată, ca şi Pavel, în mijlocul furtunii care se dezlănţuie asupra ta, nu poţi vedea soarele sau stelele care să te ajute să navighezi. Acesta este momentul când poţi face doar un singur lucru, pentru că este o singură cale. Raţiunea nu te poate ajuta, experienţele din trecut nu te vor lumina, şi nici chiar rugăciunea nu-ţi va aduce vreo consolare. O singură cale rămâne: trebuie să-ţi pui sufletul într-o singură poziţie şi să-l menţii acolo.

Trebuie să te ancorezi tare în Domnul. Şi apoi, orice ar veni – uragane, valuri, furtuni, tunete, fulgere, stânci ascuţite, sau talazuri violente – trebuie să te prinzi de cârmă, menţinându-ţi ferm încrederea în credincioşia lui Dumnezeu, în promisiunile legământului Său şi-n dragostea Sa eternă în Domnul Isus Hristos. Richard Fuller