Devoțională Izvoare in Desert - 28 Februarie

Să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă.

(Evrei 13:15)



Un misionar din oraş, împiedicându-se de gunoaiele de la intrarea întunecoasă a apartamentului, a auzit pe cineva spunând: „Cine-i acolo, dragă?" Aprinzând un chibrit, el a zărit nevoi pământeşti şi suferinţă, în mijlocul unei păci şi a unei încrederi sfinte. Ochi liniştiţi şi rugători, gravaţi în abanos, erau aşezaţi în mijlocul zbârciturilor unui chip negru măcinat de vreme. Într-o noapte de februarie groaznic de rece, ea stătea pe un pat zdrenţăros, fără foc, fără căldură şi fără lumină. Nu avusese nici mic dejun, nici prânz, nici cină, şi părea că nu are absolut nimic decât artrita şi credinţa ei în Dumnezeu. Nimic nu putea fi mai departe de circumstanţele confortabile decât acest cântec preferat al drăguţei doamne cântat în acele condiţii:



Nimeni nu ştie necazul pe care-l văd,

Nimeni nu ştie, decât Isus;

Nimeni nu ştie necazul pe care-l văd –

Cântaţi glorie, aleluia!



Uneori am izbândă, alteori n-am,

Uneori sunt trântit la pământ,

Alteori gloria străluceşte în jurul meu –

Cântaţi glorie, aleluia!



Şi continua tot aşa: „Nimeni nu ştie de lucrarea pe care o fac, Nimeni nu ştie supărările pe care le am", refrenul constant fiind: „Glorie, aleluia!", până la ultimul vers:



Nimeni nu ştie bucuriile pe care le am,

Nimeni nu ştie, decât Isus!



„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi" (2 Cor. 4:8-9). Numai cuvintele Bibliei pot să explice bucuria acestei negrese bătrâne.

Îţi aminteşti cuvintele pe care le-a spus Martin Luther când era pe patul de moarte? Printre gemete el a predicat: „Aceste dureri şi necazuri pe care le avem aici sunt ca literele pe care le aşază tipografii. Când ne uităm la ele, le vedem invers, şi par să n-aibă nici un sens şi nici un înţeles. Dar acolo sus, când Domnul Dumnezeu va tipări viaţa noastră viitoare, vom vedea ce minunat se citeşte". Dar totuşi, noi nu trebuie să aşteptăm până atunci. Apostolul Pavel, mergând pe puntea unei corăbii care naviga pe o mare furioasă, îi încuraja pe marinarii speriaţi: „Fiţi cu voie bună" (Fapte 27:22).

Pavel, Martin Luther şi drăguţa negresă erau toţi flori umane ale soarelui, căutând şi văzând Lumina într-o lume de întuneric. William C. Garnett