BBCode: [url=/devotionala/id/2081-izvoare-in-desert-4-februarie]Izvoare in Desert -4 Februarie[/url]
Eu te voi sui pe înălţimile ţării. (Isaia 58:14)
Una din primele legi ale aerodinamicii este că zborul împotriva vântului produce o creştere rapidă a altitudinii. Aripile avionului îl fac să se ridice mai mult când zboară împotriva vântului. Cum a fost învăţată această lecţie? A fost învăţată privind cum zboară păsările. Dacă o pasăre zboară pur şi simplu de plăcere, ea zboară în direcţia vântului. Dar dacă simte un pericol, se întoarce împotriva vântului ca să ia altitudine, şi zboară spre soare.
Suferinţele vieţii sunt vânturile lui Dumnezeu. Câteodată ele bat împotriva noastră şi sunt foarte puternice. Sunt uraganele Lui, ducând vieţile noastre spre nivele mai înalte, spre cerurile Lui.
Îţi aminteşti o zi de vară când căldura şi umiditatea erau atât de asupritoare încât cu greu mai puteai respira? Dar a apărut un nor negru la orizont şi a crescut din ce în ce mai mare, până când, deodată, a adus o binecuvântare bogată lumii tale. Furtuna s-a dezlănţuit, fulgerele au strălucit şi tunetele au bubuit. Furtuna a acoperit cerul tău, atmosfera era curăţată, o nouă viaţă era în aer, şi lumea ta s-a schimbat.
Viaţa umană funcţionează exact pe acelaşi principiu. Când apar furtunile vieţii, atmosfera este schimbată, purificată şi umplută cu noua viaţă, şi o părticică de cer este adusă jos pe pământ. selectat
Înfruntarea obstacolelor ar trebui să ne facă să cântăm. Vântul îşi găseşte glasul nu când suflă în rafale peste o mare deschisă, ci când este oprit de ramurile întinse ale unui pin sau când se loveşte de corzile unei harpe eoliene. Numai atunci harpa are cântece pline de putere şi de frumuseţe. Trimite-ţi sufletul, care a fost eliberat, să măture obstacolele vieţii. Trimite-l prin pădurile neînduplecate de durere şi chiar împotriva celor mai mici dificultăţi şi griji ale vieţii, şi va găsi şi el un glas cu care să cânte. selectat
meniu prim Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire. ( 2 Timotei 3:16 )