Devoțională Izvoare in Desert - 3 Februarie

Îndată Duhul a mânat pe Isus în pustie. (Marcu 1:12)



Aceasta părea a fi o cale stranie pentru Dumnezeu de a-Şi dovedi harul Său. „Îndată" – după ce? După ce s-a deschis cerul şi a coborât Duhul „ca un porumbel" (v. 10) şi Tatăl a rostit binecuvântarea Sa: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea" (v. 11). Totuşi nu este o experienţă anormală.

Şi tu, suflete al meu, ai experimentat aceasta. Nu-i aşa că momentele tale de cea mai adâncă depresie urmează imediat după atingerea celor mai măreţe înălţimi ale tale? Numai ieri te înălţai sus spre ceruri şi cântai în strălucirea dimineţii. Astăzi, însă, aripile tale sunt strânse şi cântecul tău nu spune nimic. La amiază te încălzeai la căldura zâmbetului Tatălui, dar seara spuneai din pustiu: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului" (Isaia 40:27).

Nu, suflete al Meu, felul efectiv neaşteptat al schimbării este dovada că nu este anormal. Ai luat în consideraţie mângâierea cuvântului „îndată", şi de ce vine schimbarea atât de curând după binecuvântare? Pur şi simplu ca să arate că este urmarea binecuvântării. Dumnezeu face să strălucească lumina Lui peste tine ca să te pregătească pentru pustiurile vieţii, pentru Ghetsi¬mani-urile şi Calvar-urile tale. El te înalţă spre noi înălţimi, ca să te întărească, astfel încât să poţi coborî tot mai mult. El te luminează, ca să te poată trimite în noapte, să fii un ajutor pentru cei neajutoraţi.

Nu eşti întotdeauna vrednic de pustiu – eşti vrednic de pustiu numai după minunata experienţă a râului Iordan. Nimic altceva decât viziunea Fiului te poate echipa să porţi povara Duhului, şi numai gloria botezului poate ţine piept foamei pustiului. George Matheson

După binecuvântări vine bătălia.

Timpul încercării care caracterizează şi îmbogăţeşte mult viaţa spirituală a unui om nu este un timp obişnuit, ci un timp când pare că s-a dezlănţuit tot iadul. Este un timp când realizăm că sufletul nostru este prins într-o plasă, şi ştim că Dumnezeu îngăduie să fim ţinuţi strâns de mâna diavolului. Şi totuşi este o perioadă care se sfârşeşte întotdeauna cu un anumit triumf pentru cei care şi-au încredinţat sufletele lui Dumnezeu. Şi încercarea „mai pe urmă aduce ... roada dătătoare de pace a neprihănirii" (Evrei 12:11) şi pavează drumul de la un rod de treizeci la unul de o sută, aşa cum ni s-a promis că va urma (vezi Matei 13:23).

Aphra White