Devoțională Izvoare in Desert - 10 Decembrie

Dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea

şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi,

suntem pentru mângâierea voastră,

care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.

Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că,

dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.

(2 Corinteni 1:6-7)



Există oameni în cercul tău de prieteni la care mergi în mod natural când treci prin încercări şi necazuri – oameni care întotdeauna par să spună exact cuvintele potrivite şi care îţi dau tocmai sfatul pe care îl doreai atât de mult? Dacă da, poate nu realizezi ce preţ mare au plătit ca să devină atât de pricepuţi la legarea rănilor tale deschise şi la ştergerea lacrimilor tale. Şi totuşi dacă ar fi să cercetezi trecutul lor, ai afla că au suferit mai mult decât marea majoritate a oamenilor.

Ei au urmărit firul de argint de care atârna lampa vieţii lor deşirându-se încet. Au văzut vasul de aur al bucuriei spart la picioarele lor, şi conţinutul lui risipit. Au experimentat valuri furioase, recolte veştejite, şi întuneric ziua în amiaza mare, dar toate acestea au fost necesare ca să-i transforme în infirmiere, medici şi slujitori ai altora.

Cutiile cu mirodenii din Orient pot fi o povară pentru vapor şi vin încet, dar odată ce sosesc aerul se umple de mirosul lor plăcut. În acelaşi fel, suferinţa este chinuitoare şi greu de suportat, dar imediat dedesubtul ei se ascunde disciplina, cunoaşterea şi posibilităţi nelimitate. Fiecare din acestea nu doar ne întăresc şi ne maturizează, dar totodată ne echipează ca să-i ajutăm pe alţii. Aşa că nu te îngrijora şi nu strânge din dinţi, aşteptând pur şi simplu cu o hotărâre încăpăţânată să treacă suferinţa. Mai degrabă, fii hotărât să obţii tot ce poţi din ea, atât pentru tine cât şi pentru binele celor din jurul tău, după voia lui Dumnezeu. selectat



Odată am auzit o cântare dulce,

Care umplea aerul dimineţii,

Răsunând în desăvârşirea ei binecuvântată,

Ca o rugăciune tandră şi stăruitoare;

Şi am căutat să găsesc cântăreţul,

De unde lua naştere minunata cântare;

Şi am găsit o pasăre, grav rănită,

Străpunsă de un spin crud.



Am văzut un suflet întristat,

În timp ce-şi strângea aripile cu durere,

Dăruind speranţă, şi bucurie şi fericire

Care să binecuvânteze o lume înlăcrimată

Şi am ştiut că o viaţă plină de bunătate,

S-a născut din durere şi necaz,

Şi că un suflet lovit cânta,

Cu inima străpunsă de un spin.



Ţi s-a spus de Cineva care te-a iubit,

De un Mântuitor răstignit,

Ţi s-a spus de cuiele care L-au pironit,

Şi de o suliţă care I-a străpuns coasta;

Ţi s-a spus de o biciuire crudă,

De un Mântuitor care a suferit batjocura,

Şi a murit pentru mântuirea ta,

Cu fruntea străpunsă de spini.



Tu „nu eşti mai presus de Învăţătorul tău".

Vrei să cânţi un refren plăcut?

Şi harul Său va fi suficient,

Când inima ta va fi străpunsă de durere.

Vrei să trăieşti ca să-i binecuvântezi pe cei iubiţi de El,

Cu toate că viaţa ta este lovită şi sfâşiată,

Ca pasărea care cânta atât de dulce,

Cu inima străpunsă de un spin?

selectat