BBCode: [url=/devotionala/id/2158-izvoare-in-deser-17-noiembrie]Izvoare in Deser - 17 Noiembrie[/url]
Auziţi ce zice judecătorul nedrept?
Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui,
care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?
Vă spun că le va face dreptate în curând.
(Luca 18:6-8)
Noi nu putem comanda timpul lui Dumnezeu. Dacă nu reuşim să aprindem focul din prima cu chibritul, trebuie să încercăm din nou. Dumnezeu aude rugăciunea noastră, dar s-ar putea să nu răspundă chiar la momentul pe care ni l-am fixat noi în minte. În schimb, El Se va descoperi inimilor noastre care-L caută, deşi nu neapărat când şi unde ne aşteptăm noi. De aceea avem nevoie de perseverenţă şi de o hotărâre neclintită în viaţa noastră de rugăciune.
Pe vremea cremenei, a amnarului şi a chibritelor cu sulf, oamenii trebuia să încerce de mai multe ori să aprindă chibritul, poate chiar de foarte multe ori, până reuşeau să obţină o scânteie ca să-şi aprindă focul, şi erau foarte mulţumiţi dacă în cele din urmă reuşeau. N-ar trebui să exersăm acelaşi fel de perseverenţă şi de speranţă şi cu privire la lucrurile cereşti? Când este vorba de credinţă, suntem mai siguri de succes decât am fi putut fi vreodată cu cremenea şi amnarul, pentru că avem promisiunile lui Dumnezeu ca temelie.
Deci, să nu disperăm niciodată. Timpul lui Dumnezeu pentru îndurare va veni – de fapt, a venit deja, dacă timpul nostru pentru a crede a sosit. Cere cu credinţă fără şovăire, dar nu înceta niciodată să vii cu cererea înaintea Împăratului doar pentru că El a întârziat cu răspunsul. Loveşte chibritul din nou şi fă scânteile să zboare. Şi fii sigur că ai pregătită iasca, pentru că în curând vei avea un foc.
Charles H. Spurgeon
Nu cred că există aşa ceva în istoria împărăţiei eterne a lui Dumnezeu ca o rugăciune corectă, spusă în spiritul potrivit, să rămână fără răspuns la nesfârşit.