Devoțională Izvoare in Deser - 7 Noiembrie

Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri

le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.

(Filipeni 3:7)



Când George Matheson, predicatorul scoţian orb, a fost înmormântat, au aşternut pe mormântul lui trandafiri roşii în amintirea vieţii lui de dragoste şi sacrificiu. Şi Matheson, acest om care a fost onorat atât de frumos şi de semnificativ, este acela care a scris următorul imn în 1882. A fost scris în cinci minute, într-o perioadă pe care mai târziu a numit-o „cea mai severă suferinţă mentală", şi de atunci a devenit cunoscut în toată lumea.



O, Dragoste care nu vrei să mă laşi,

În Tine îmi odihnesc sufletul ostenit,

Îţi dau înapoi viaţa pe care o am,

Ca-n adâncimile oceanului Tău cursul ei

Să fie mai plin, mai îmbelşugat.



O, Lumină care mergi mereu pe calea mea,

Torţa mea care abia mai pâlpâie Ţi-o dau Ţie,

Inima mea îşi reface raza împrumutată,

Ca-n strălucirea soarelui Tău ziua ei

Să fie mai luminoasă, mai frumoasă.



O, Bucurie care mă cauţi în durere,

Nu pot să-mi închid inima faţă de Tine,

Merg pe urmele curcubeului prin ploaie,

Şi simt că promisiunea nu este-n zadar,

Că dimineaţa va fi fără lacrimi.



O, Cruce care-mi înalţi capul,

Nu îndrăznesc să cer să fiu ascuns de Tine,

Las moartă în praf gloria vieţii,

Şi din pământ de-acolo înfloreşte roşie

Viaţa care nu va avea sfârşit.



Există o legendă despre un artist care găsise secretul unui roşu minunat pe care nici un alt artist nu-l putea imita. El n-a dezvăluit niciodată secretul culorii, dar după moartea lui s-a descoperit o rană veche pe inima sa. Aceasta a destăinuit sursa culorii fără pereche din picturile sale.

Morala legendei este că nici o mare realizare nu poate fi făcută, nici un ţel înalt nu poate fi atins, şi nimic de mare valoare pentru lume nu poate fi împlinit, decât cu preţul sângelui inimii.