Devoțională Izvoare in Desert - 19 Septembrie

19 Septembrie



Tatăl Meu este vierul.

(Ioan 15:1)



Este o mângâiere să te gândeşti că necazul, în oricare formă ar veni la noi, este un mesager ceresc care ne aduce ceva de la Dumnezeu. Pe din afară poate părea dureros sau chiar distructiv, dar înăuntru lucrarea lui spirituală aduce binecuvântări. Multe din cele mai bogate binecuvântări pe care le-am moştenit sunt rodul necazurilor şi al suferinţelor. Să nu uităm niciodată că răscumpărarea, cea mai mare binecuvântare a lumii, este rodul celei mai mari suferinţe din lume. Şi ori de câte ori vine un timp de curăţire profundă şi cuţitul taie adânc şi durerea este mare, ce mângâiere inexprimabilă este să ştii că: „Tatăl Meu este vierul".

John Vincent, un episcop metodist de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea şi un lider al mişcării şcolilor duminicale în America, a povestit odată că era într-o seră mare unde ciorchinii de struguri delicioşi atârnau de fiecare parte. Proprietarul serei i-a spus: „Când noul viticultor a venit aici, a spus că nu va lucra via dacă nu o poate tăia complet până la tulpină. I-am dat voie să facă aşa, şi n-am avut nici un strugure timp de doi ani, dar acum iată rezultatul".

Există o simbolistică foarte bogată în această relatare despre procesul de curăţire, când este aplicat la viaţa creştină. Curăţirea pare să fie distrugerea viei, iar viticultorul îţi face impresia că a tăiat tot. Totuşi el vede viitorul şi ştie că rezultatul final va fi îmbogăţirea vieţii viei, şi o mai mare abundenţă de fructe.

Sunt multe binecuvântări pe care nu le vom primi niciodată dacă nu suntem gata să plătim preţul durerii, căci cărarea suferinţei este singura cale de a ajunge la ele. J. R. Miller



Am mers o milă cu Plăcerea,

Ea a sporovăit tot drumul;

Dar nu m-a lăsat cu nimic mai înţelept

După tot ce a avut de spus.



Am mers o milă cu Nenorocirea,

Şi ea n-a spus nici un cuvânt;

Dar o, câte lucruri am învăţat de la ea

Când nenorocirea mergea cu mine.