Devoțională Izvoare in Desert - 5 Septembrie

5 Septembrie



Ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!

(Isaia 30:18)



Deseori auzim despre aşteptarea lui Dumnezeu, care de fapt înseamnă că El aşteaptă până suntem noi gata. Există şi o altă latură însă. Când noi Îl aşteptăm pe Dumnezeu, noi aşteptăm până este El gata.

Unii oameni spun, şi foarte mulţi cred, că îndată ce am îndeplinit toate condiţiile Lui, Dumnezeu va răspunde rugăciunii noastre. Ei ne învaţă că El trăieşte într-un etern acum, că la El nu există nici trecut nici viitor, şi că dacă putem împlini tot ce cere El ca să ascultăm de voia Lui, imediat nevoile noastre vor fi satisfăcute, dorinţele noastre împlinite şi rugăciunile noastre ascultate.

Cu toate că este mult adevăr în această opinie, ea exprimă numai o latură a adevărului. Dumnezeu trăieşte într-adevăr într-un etern acum, însă El Îşi duce la îndeplinire planurile Sale în timp. O cerere prezentată lui Dumnezeu este ca o sămânţă aruncată pe pământ. Forţe mai presus de controlul nostru trebuie să lucreze asupra ei până la realizarea concretă a răspunsului.

din Susurul blând şi liniştit



Am dorit să merg pe un drum uşor,

Şi să las în urmă rutina plictisitoare de acasă,

Gândindu-mă să slujesc Dumnezeului meu în alte câmpuri de lucru;

Dar Isus a spus: „Timpul Meu n-a sosit încă".



Am dorit să semăn sămânţa în alt pământ,

Să fiu dezlegat din legături în lucrare, şi liber,

Să mă alătur altor lucrători în munca lor;

Dar Isus a spus: „Nu este aceasta alegerea Mea pentru tine".



Am dorit să las pustiul, şi să fiu condus

Să lucrez acolo unde sufletele erau cufundate în păcat şi ruşine,

Ca să-i pot câştiga; dar Stăpânul a spus:

„Eu nu te-am chemat, vesteşte aici Numele meu".



Am dorit să duc bătăliile Împăratului meu,

Să înalţ steagurile Lui în toiul celei mai grele lupte;

Dar marele meu Căpitan m-a pus să aştept şi să cânt

Cântările biruinţelor Lui în viaţa mea liniştită.



Am dorit să las sfera grea şi dificilă,

Unde trebuia să stau şi să aştept singur,

Ca să simt că am lângă mine un ajutor uman,

Dar Isus m-a pus să păzesc o poartă părăsită.



Am dorit să las munca obişnuită de fiecare zi,

Unde nimeni nu părea să mă înţeleagă sau să-i pese;

Dar Isus a spus: „Am ales pentru tine acest teren,

Ca tu să creşti pentru Mine flori rare".



Şi acum nu mai doresc nimic decât să fac

Acasă, sau departe, voia Lui binecuvântată,

Să lucrez cu mulţi sau cu puţini;

Şi astfel, „alegând să nu aleg", inima mea va fi liniştită.

selectat



Şi Răbdarea vroia să aştepte. din Călătoria Creştinului