C&acirc;teodată, &icirc;ncerc să mă identific cu aceia care cred că viața e o mlaștină plină de noroi și lucruri ur&acirc;te, cu momente scurte de fericire (c&acirc;nd găsești un petec de nisip, o plajă, un copil mic, un iubit, un z&acirc;mbet)...Ș<font><font><font>i&nbsp;atunci &icirc;mi pun și eu &icirc;ntrebarea mereu: dacă viața asta tot nu e nimic, ba chiar c&acirc;teodată doar suferință</font></font></font><font><font><font>, dezamăgiri, ură, neiertare, ne&icirc;mpliniri, atunci de ce să nu mă lupt pentru cealaltă viață, să sper și să privesc spre cer? La urma urmei, ce am de pierdut? Nimic! Chiar s-ar putea să c&acirc;știg, și &icirc;ncă ceva minunat!
</font></font></font><font><font><font><span><span>&nbsp;&nbsp;&nbsp; Dar, după cum este scris: &bdquo;Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.&rdquo; (1 Corinteni 2:9) </span></span></font></font></font>