Sentimentul goliciunii, pierderii credinţei, confuzia, depresia şi mânia sunt elemente componente ale parcursului unui suflet îndurerat. C. M. Parker a spus: "Durerea este preţul iubirii." Singurele persoane care scapă de durere sunt cele care n-au iubit niciodată.
în cartea Ioan, capitolul 11, găsim scris că în momentul în care Isus a ajuns în Betania, Lazăr era mort, iar Marta era supărată că nu venise mai devreme. A dorit să ştie: "De ce, Doamne?" Aceasta este întrebarea pe care i-o adresăm toţi. Care a fost răspunsul său? Biblia spune că, stând alături de "jelitori", "Isus plângea". Făcând acest lucru ne-a transmis că este bine să ne îndurerăm şi noi! Cum jelim? Melody Beattie spune: "O facem în mod ciudat, imperfect, scrâşnind, mânioşi şi dornici de negocieri. Dăm din picioare şi zbierăm până ajungem la o stare de linişte, numită acceptare." Lacrimile nu sunt un semn al necredinţei, ci al faptului că suntem oameni. Cel care ţi-a dăruit iubire îţi înţelege întristarea şi pierderea - de aceea ţi-a dat lacrimi!
Isus a spus: "Eu Sunt învierea şi viaţa..." (loan, 11:25), aşa că, vorbindu-i lui Lazăr în acea zi, El a demonstrat că este Domn "... pe'ste cei morţi şi peste cei vii..." (Romani, 14:9) De fapt, dacă Isus nu l-ar fi chemat pe Lazăr pe nume, toate cadavrele din acel cimitir s-ar fi ridicat la auzul glasului Său. Inimă îndurerată, există veşti bune: "Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorâ din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos." (l Tesaloniceni, 4:16) Până atunci, deşi jelim, nu suntem "...ca ceilalţi, care n-au nădejde." (l Tesaloniceni, 4:13) Asta, pentru că ştim cum va fi sfârşitul!
"Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă..." Psalmul, J4:18
Când pierzi pe cineva drag nu există remediu rapid. Singura cale este parcurgerea între¬gului proces. O femeie a spus: "N-am ştiut că jelirea cuprinde atât de multe lucruri noi: prima noapte singură, prima participare la biserică singură, prima aniversare singură. Şi când credeam că lucrurile nu se pot agrava, m-am găsit singură în faţa sărbătorilor; aş fi dat orice să le pot boico¬ta." Biblia spune: "Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă..." Ei foloseşte sprijinul priete¬nilor iubitori şi a familiei, plus trecerea timpului, pentru a ne ajuta să ne vindecăm. Intre timp iată câteva lucruri pe care le poţi face:
1. Când este posibil, planifică dinainte; când eşti îndurerat, nu există o abordare corectă sau greşită a evenimentelor specia.le, precum sărbătorirea zilelor de naştere, aniversările şi sărbăto¬rile. Unii oameni decid să facă ceva cu totul diferit cu aceste ocazii, în loc să menţină vechile tradiţii. Fă ceea ce crezi că ţi se potriveşte cel mai bine.
2. Permite bisericii şi membrilor familiei să te ajute; a înainta de unul singur înseamnă a nu ajunge nicăieri, aşa că întinde mâna către prieteni sau membri ai bisericii. Roagă-i să se roage cu tine şi pentru tine. Nu uita, ceilalţi nu-ţi cunosc nevoile; de aceea trebuie să le spui.
3. "Racordează-te" la puterea lui Dumnezeu; durerea te poate secătui, aşa că cere-i iui Dumnezeu să te protejeze de forţa ei mistuitoare, să te întărească în momentele negre. Biblia spune: "Ei dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin... cei ce se încred în Domnul îşi înno¬iesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc." (Isaia, 40:29,31)
4. Nu te aştepta la prea mult, prea curând; menţine nişte aşteptări realiste cu privire la lucrurile cărora le poţi face faţă. Tratează-te cum l-ai trata pe cel mai bun prieten, prin bunătate şi hrănire sufletească.
meniu prim În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.