Devoțională O minune pentru neamuri

"A luat cele sapte paini si pestisori, si, dupa ce a multumit lui Dumnezeu, a frant si a dat ucenicilor, iar ucenicii au impartit norodului." (Matei 15,36)



Neamurile veneau acum cu gramada la Marele Vindecator, astfel ca Isus a condus multimile pe povarnisul unui munte, undeva deasupra plajei. Era vara anului 30, probabil catre sfarsitul lunii iunie sau inceputul lui iulie. Timp de trei zile, au continuat sa se adune in jurul Mantuitorului, dormind noaptea sub cerul liber, iar ziua imbulzindu-se, gata sa asculte cuvintele lui Hristos si sa vada lucrarile Lui. Conform gandirii antice, trei zile insemnau o zi intreaga si cate o parte, oricat de mica, din ziua precedenta si din ziua urmatoare. Dupa cate se pare, oamenii isi adusesera cu ei hrana doar pentru primele doua zile, dar aceasta se dovedise insuficienta pentru a acoperi si nevoile celei de-a treia zile. Isus i-a chemat la Sine pe ucenici, pentru a gasi o solutie in privinta mancarii. Acesti au aratat din nou ca le lipsea credinta. "Ucenicii I-au zis: `De unde sa luam in pustia aceasta atatea paini, ca sa saturam atata gloata?`" (Matei 15,33). El hranise deja multimea de 5000 de oameni cu cele cinci paini si doi pestisori, care reprezentau pranzul unui baietel. In aceasta ocazie, ucenicii au gasit sapte paini si cativa pestisori, o hrana cu siguranta insuficienta pentru a satura o multime de 4000 de barbati, pe langa femei si copii.

Ucenicii fusesera martori la minunea hranirii celor 5000, dar aceea fusese facuta in favoarea iudeilor, nu a neamurilor. Isus le aratase adesea ucenicilor ca, de multe ori, credinta neamurilor o depasea pe aceea a "casei lui Israel", dar atat de inradacinata era prejudecata sadita in inimile ucenicilor de catre carturari, farisei si mai marii sinagogii, incat cu greu isi puteau infrange mandria nationalista. Ei credeau ca Dumnezeu incredintase "painea" mantuirii (Ioan 6,22.23) doar iudeilor! Astfel, ei nu puteau sa accepte ca minunea savarsita, cateva luni in urma, pentru 5000 de iudei putea si avea sa fie facuta acum si pentru neamuri. Dar, Isus, preocupat de binele oamenilor si nedorind sa-i trimita acasa flamanzi, a cautat sa le implineasca aceasta nevoie fizica. Poruncindu-le sa se aseze pe pamant, El a luat painile si pestii, a multumit Tatalui Sau din ceruri, le-a rupt in bucati si le-a dat ucenicilor sa le imparta multimii.