Devoțională Un prieten in curtea de judecata

"Nicodim, cel care venise la Isus noaptea, si care era unul dintre ei, le-a zis: `Legea noastra osandeste ea pe un om inainte ca sa-l asculte si sa stie ce face?`" (Ioan 7,50-51)



Esuand in ambele tentative, preotii si conducatorii lasa acum ca dorinta de a-L aresta pe Hristos si de a-I aduce la tacere solia, sa devina pentru ei o obsesie mistuitoare. El le subminase autoritatea de lideri religiosi recunoscuti, iar invataturile Lui erau cu totul diferite de ale lor. Gesturile, vocea, rostirea cuvintelor si intonatia sunt lucruri care trebuie sa fie vazute si auzite pentru a fi apreciate. Maniera Domnului nostru era deoebit de solemna, de captivanta si de impresionanta si nu avem nici un motiv sa ne indoim. Era, probabil, ceva cu totul diferit de felul in care iudeii citeau Legea sau discursurile pe care slujbasii oficiali si oamenii de rand erau obisnuiti sa le auda. Cuvintele Domnului Hristos cucereau multimea si chiar aceia trimisi sa-L aresteze au fost atat de atrasi de solia Sa, incat au uitat misiunea cu care venisera.

In timp ce Sinedriul discuta metodele prin care sa-L aduca la tacere pe Hristos, Nicodim, unul dintre membrii acestuia, s-a ridicat, pe neasteptate, inaintea intregii adunari, in apararea lui Isus. "Legea noastra osandeste ea pe un om, inainte ca sa-l asculte si sa stie ce face?" Lectia pe care i-o daduse Domnul Hristos lui Nicodim nu fusese in zadar. Convingerea ii cuprinsese mintea, si, in inima lui, Il acceptase pe Isus. De la intrevederea avuta cu Mantuitorul, el cercetase cu staruinta Vechiul Testament si descoperise adevarul ce lumina din mesajul curat al Evangheliei. Moise spusese: "Sa nu va temeti de nimeni, caci Dumnezeu e Cel ce face dreptate" (Deuteronom 1,17). Cel acuzat trebuia sa fie audiat si sa aiba sansa de a se confrunta cu acuzatorii Sai. Nicodim, printr-o aparare simpla, dar elocventa, le-a reamintit ca erau obligati sa trateze orice caz cu dreptate si cu un spirit nepartinitor.

Peste adunare s-a asternut tacerea. Cuvintele lui Nicodim au patruns in constiinta lor. Ei nu puteau sa condamne un om fara sa-l asculte mai intai. Dar nu numai pentru motivul acesta au amutit ingamfatii conducatori, privind la acela care nu indraznise sa vorbeasca in favoarea dreptatii. Ei erau uimiti si le era ciuda ca cineva dintre ei fusese atat de impresionat de caracterul lui Isus, incat avea de spus un cuvant in apararea Lui. In loc sa tina seama de cuvintele lui, ei l-au luat in ras, spunand: "Si tu esti din Galilea? Cerceteaza bine, si vei vedea ca din Galilea nu s-a ridicat nici un prooroc" (Ioan 7,52). Insa Nicodim stia altceva. Astfel, consiliul a ajuns in impas. Nici o audiere – nici o condamnare.