Devoțională Lumina lumii

"Isus le-a vorbit din nou, si a zis: `Eu sunt Lumina lumii; cina Ma urmeaza pe Mine nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii`." (Ioan 8,12)



In ultima zi a Sarbatorii Corturilor, in zori, Isus Se afla in curtea templului. Lampi speciale arsesera in fiecare seara a sarbatorii, pentru a comemora stalpul de lumina care calauzise pe Israel de la iesirea din Egipt si, in acelasi timp, pentru a simboliza speranta intr-un Mesia care sa aprinda natiunea cu slava Sa.

Soarele tocmai rasarise deasupra Muntelui Maslinilor; razele lui dadeau o stralucire orbitoare palatelor de marmura si luminau aurul zidurilor templului cand Isus, aratand spre acest tablou, a zis: "Eu sunt Lumina lumii". Norodul a inteles ca Isus tocmai afirmase despre Sine ca era Mesia, Cel Fagaduit! Lumina a fost intotdeauna un simbol al prezentei lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau. La inceput, Cuvantul creator a facut ca lumina sa lumineze in intuneric. Lumina a fost ascunsa in stalpul de nor, ziua, si in stalpul de foc, noaptea, calauzind marile ostiri ale lui Israel. Lumina a stralucit cu maretie infricosatoare in jurul Domnului, pe muntele Sinai. Lumina a umplut Templul lui Solomon la inaugurarea lui. Lumina a stralucit pe dealurile Betleemului, cand ingerii au adus pastorilor care privegheau solia mantuirii. Dumnezeu este lumina, si in cuvintele: "Eu sunt Lumina lumii", Hristos declara unitatea Lui cu Dumnezeu si legatura Sa cu intreaga familie omeneasca.

Fariseii si mai marii poporului au perceput imediat declaratia Sa ca pe aceea a unui arogant invatator itinerant. "Tu marturisesti despre Tine Insuti: deci marturia Ta nu este adevarata", au spus ei (Ioan 8,13). In conformitate cu Mishna, un om avea nevoie de marturia altora in favoarea sfinteniei lui. Era ceva ce nu putea pretinde nimeni despre sine insusi. Ioan, ucenicul Domnului Hristos, avea sa dea mai tarziu o asemenea marturie: "In El era viata, si viata era lumina oamenilor. Lumina lumineaza in intuneric, si intunericul n-a biruit-o" (Ioan 1,4.5). Si Petru a dat, la randul sau, marturie in privinta aceasta, atunci cand a spus: "Si avem cuvantul proorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pana se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in inimile voastre" (2 Petru 1,19).