BBCode: [url=/devotionala/id/3140-s-a-dus-in-cer]S-a dus in cer[/url]
Unei fetiţe al cărei frăţior a murit, mama i-a spus că el s-a dus la Domnul Isus şi că acolo e foarte frumos şi mult mai bine ca aici. După cîteva zile însă, în timp ce mama vorbea cu o prietenă, fetiţa a auzit pe mamă spunînd că şi-a pierdut copilul. După ce a plecat persoana respectivă, fetiţa a întrebat pe mama sa: "Mamă, este pierdut un lucru cînd ştii bine unde este?". La aceasta mama a răspuns: "Desigur nu e pierdut". - "Atunci cum ai putut să spui că ţi-ai pierdut băiatul, cînd tu ştii că el e cu Domnul Isus?". Mama n-a uitat niciodată lecţia aceasta. Adevărul trebuie crezut cu o inimă copilărească.