Devoțională Mor fara nadejde

Un predicator istoriseşte că, mutîndu-se o familie în orăşelul lor, s-a dus să facă cunoştinţă cu ea. Erau soţ, soţie şi un băiat. A vorbit cu soţul, 1-a invitat să vină la biserică, dar cînd a auzit de biserică, a înjurat toate biseri¬cile şi pe toţi creştinii. Apoi a plecat furios. El a mai stat puţin de vorbă cu soţia şi cu băiatul. Soţia şi băiatul au venit la biserică şi s-au întors la Dumnezeu. Băiatul a urmat apoi cursurile unui seminar teologic şi a devenit bun predicator, dar tatăl a rămas un împietrit, într-o zi, soţia 1-a chemat telefonic pe predicatorul bătrîn să vină urgent la ei. Cînd a sosit, omul cel tare şi robust zăcea pe pat şi abia respira, iar soţia plîngea şi suspina adînc. O boală gravă 1-a doborît şi se afla în gura morţii. Văzînd că vrea să spună ceva, dar nu mai avea grai, predicatorul a plecat urechea să audă ce vrea să-i spună. Cuvintele care le-a prins au fost: "Mor fără Dumnezeu, fără Cristos, fără nădejde. Ştiu că ajung în iad". Şi cuvintele acestea le-a repetat mereu pînă a murit sub ochii lor.