Devoțională Crucea (1)

    Era iarnă. Împrejurimile orașului Genf erau învăluite de ceață deasă. Acest lucru nu-i convenea unui turist care călătorea prin Elveția, căci dorea să vadă frumusețea acestui oraș și a împrejurimilor lui. Acum, totul era acoperit de ceață și nu era nici o perspectivă că vremea s-ar îmbunătăți. Cineva l-a sfătuit să urce pe Saleve, un munte înalt din apropierea orașului. De acolo va putea privi frumusețea Alpilor. Omul porni la drum, dar ceața tot nu se risipi.     Oare fusese înșelat și făcuse în zadar acel drum? Se opri nehotărât la marginea drumului. Atunci îi veni în întâmpinare un călător, căruia i se adresă. „Da”, spuse bărbatul, „trebuie să urcați la cruce. Acolo veți vedea soarele.”     Cu un nou elan, omul porni mai departe și, într-adevăr, ceața începu să se împrăștie. În fața sa apăru ținta drumului său: crucea. Acolo, ceața dispăruse fără urmă. Orașul și lacul erau acoperite de un văl des, dar la cruce soarele strălucea.     La fel stau lucrurile și în viața noastră... Atât timp cât nu mergem la cruce vom merge prin ceață și noapte, dar la cruce găsim pacea cu Dumnezeu, descoperim scopul vieții. Și totul devine clar și luminos, pentru că avem lumina vieții.