Devoțională Să redevenim noi înșine

    Este interesantă următoarea observație: deși suntem mulțumiți și ne îngrijim de noi, de multe ori ne este rușine și preferăm să ne ascundem în mulțime.[b] Este minunat să fii tu însuți și să te bucuri de noutatea căilor nebătute. [/b]    Nu pe cărările cunoscute de toată lumea vă veți lovi de prezența neașteptată a unui copac înflorit, de puritatea unei cascade ascunse sau a unei pietre neobișnuite, de nenumăratele surprize pe care ni le rezervă natura.     Asemenea lucruri neașteptate veți întâlni pe un drum puțin cunoscut și, cel mai adesea, pe o cărare nebătută de picior de om. Așa suntem noi. Avem drumurile, cărările noastre, care sunt numai ale noastre și care ne fac să dăm tot ce e mai bun din noi. [b]Ce se întâmplă este că avem o oarecare teamă să fim diferiți. [/b]    Îmi amintesc că, atunci când eram copil, m-am dus la școală cu o bucată de pâine de casă foarte gustoasă, dar eram singura care avea asemenea pâine. Toți ceilalți aveau sadvișuri cu pâine cumpărată de la colț. Însă știți ce am făcut? Am sfârșit prin a pune pâinea înapoi în sufertaș. Când îmi amintesc de acest episod, mă cuprinde o mare rușine pentru ce am făcut. Nu am putut să mă bucur de acea gustare, pregătită cu drag de mama mea, de rușine că aș putea părea mai prejos decât ceilalți, că nu aveam același fel de pâine.     Şi acum, deși sunt mult mai matură, încă mi-e teamă să-mi arăt adevăratul chip făcut cu atâta iubire de Tată.