BBCode: [url=/devotionala/id/499-de-ziua-nasterii-domnului]De ziua nasterii Domnului[/url]
                                          Să-L “îmbrăţişăm” pe Isus
Se spune că bătrânul Simeon, văzându-l pe pruncul Isus, “l-a luat în braţe”, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: “Acum slobozeşte în pace pe robul Tău, stăpâne, căci au văzut  ochii mei mântuirea Ta”.
Când îl “îmbrăţişezi "pe Hristos, nu-ţi mai trebuie nimic, toate ale pământului pălesc, nu mai au importanţă. Darul lui Dumnezeu e atât de preţios, încât pentru că L-am primit, privim la toate celelalte ca la nişte gunoaie.
Şi Maria, mama Sa, l-a îmbrăţişat de multe ori, “l-a înfăşat în scutece "şi l-a îngrijit.
Şi noi să fim atenţi, ca Hristos născut în inima noastră să crească tot mai mare, până vom ajunge la “statura plinătăţii Sale”.
Apostolul Ioan, de asemenea l-a îmbrăţişat pe Isus Învăţătorul şi a stat deseori cu capul pe pieptul Lui, ascultând minunatele Sale cuvinte dătătoare de viaţă.
Chiar şi femeia păcătoasă, care s-a furişat în casa fariseului Simon, “n-a încetat” să-I” sărute picioarele”  şi Mântuitorul a apreciat acest lucru.
Dacă suntem greşiţi înaintea Lui, putem să ne apropiem şi noi de El, să-I “îmbrăţişăm picioarele” şi El ne va primi, ne va ierta. Dacă-I suntem prieteni şi ucenici, să ne îngrijim de viaţa noastră, ca El să crească în noi până la statura divină a Fiului lui Dumnezeu. Ca şi Maria să ne ingijim de nevoile zilnice ale “celor mai mici” din împărăţia cerurilor.
 Putem avea părtăşie cu El, putem sta ca Ioan, la pieptul Său şi primim înviorare.
În orice stare suntem, ne putem apropia de ieslea Betleemului pentru a “îmbrăţişa”Pruncul Isus, cât încă mai este har pentru oricine.
Haideţi să-L îmbrăţişăm împreună şi vom uita de toate greutăţile, de toate necazurile şi tristeţile!
Inima ni se va umple de bucuria naşterii Mântuitorului şi de recunoştinţă pentru viata de eliberare pe care ne-o va dărui.
“Lăsaţi-o în pace!” a zis El despre femeia păcătoasă care a venit la El.
Şi nouă ne va lua apărarea în faţa tuturor oamenilor rai şi a problemelor.
Vino şi tu la Mântuitorul, azi, de ziua naşterii Lui!