Devoțională Sa porti cosul

<span><font><font>Rubrica : Să împlinim Cuvântul „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră!”(Psalmul 68,19) <o:p></o:p></font></font></span><font><font><span>Vei fi binecuvîntat la venirea ta, şi vei fi binecuvîntat la plecarea ta(Deuteronom 28:6)</span><font> </font></font></font><span><font><font>Coşul din fiecare zi<o:p></o:p></font></font></span><font>Sunt soţie şi mamă, inima mea cât mai poate suporta : lecţiile copiilor mei pe care trebuie să-i îndrum sunt atât de schimbate faţă de ceea ce ştiam eu, concurenţa cu ceilalţi copii şi mai ales lupta lor, toate aceste poveri, povara vegherii, povara hranei zilnice, neascultarea copiilor, povara lacrimilor ?</font><font>Cum să fac să nu mai simt coşul şi să-l las în mâna Domnului ?</font><font>Sunt soţ şi tată, cât mai pot suporta lucrul de fiecare zi, şefii care mi se par prea severi sau nedrepti, sau în alte cazuri subalternii neascultători sau incompetenţi, goana după un loc de munca sau gândul că aş vrea să demisionez să găsesc ceva mai bun, mai uşor…</font><font><font><font><span> </span>Ce grea îmi este povara… </font></font></font><font>Sunt tânăr, adolescent, ce greu îmi este să mă trezesc de dimineaţă şi să trebuiască să merg la cursuri, să iau note şi mai ales bune, să răspund zâmbetelor satirice ale unor colegi , să înţeleg de ce nu sunt cum mi-aş dori, mai arătos şi mai grozav.</font><font><font><font><span> </span>Ce grea îmi este povara… </font></font></font><font>Sunt bunic şi corpul acesta el însuşi din zi în zi îmi devine o povara. Trebuie şi azi cu mare băgare de seamă să fac piaţă. Soţia mea, bunica, suferă de un reumatism rebel şi doar ajutată de baston mai merge prin casa şi totuşi trebuie să facă mâncare şi curăţenie. Astăzi este şi ziua când trebuie să merg la medicul de familie şi parcă am aşa o povara la gândul că va trebui să stau acolo şi să aştept după care va trebui să răspund repede pentru că toţi se grăbesc. Bunica iarăşi va fi supărată şi îmi este greu s-o văd plângând că nici azi copii nostrii nu au sunat, încerc să-i apar spunandu-i că au şi ei greutăţi, poverile lor, … Ne este greu să purtăm poveri, mari sau mici, permanente sau trecătoare, fizice sau spirituale. </font><font>Ne este şi mai greu prin faptul că singuri ne creem poverile : la poverile zilei de azi le adăugăm pe cele de ieri peste care punem şi pe cele de mâine. Dumnezeu ne promite însă că nu ne va lăsa, cu nici un chip nu ne va părăsi. </font><font><font><font>Vei fi binecuvîntat la venirea ta, şi vei fi binecuvîntat la plecarea ta (Deuteronom 28:6) </font></font></font><font>Dumnezeu ne binecuvintează la începutul zilei, pe parcursul zilei, la sfârşitul zilei. El este prezent şi alături de noi . Trebuie doar să ridicăm ochii spre EL . Trebuie să-L credem pe Dumnezeu, nu suntem binecuvintati doar când găsim un post bun sau când primim o primă sau când lucrurile ni se pare nouă că merg foarte bine ci în permanentă, el ne binecuvintează pe noi, familia şi copii noştri . Fiecare zi este un dar de la Dumnezeu . Să ne bucuram de el şi să-l desfacem când ne trezim în fiecare dimineaţă. Este dimneata, de unde-mi va veni ajutorul ? Ajutorul îmi vine de la Domnul. El a făcut cerurile şi pământul. El a făcut totul intr-un mod minunat şi desăvârşit. Ce repede obosim să ne ridicăm ochii spre El ! Credem sau nu, niciodată nu ne purtăm poverile singuri. Avem perioade când totul ni se pare perfect când ne credem aşa de siguri pe noi când totul merge bine poate atât de bine încât uităm că din tot ce avem nu există nimic care să nu fi primit de la Dumnezeu. Purtarea aceloraşi poveri fără mâna Domnului care nu doar ridică de ele ci le poartă în întregime, devine însă obositoare şi nesuferită. Cum pot eu să nu simt coşul cu povara grea pe care o port în permanentă ? Cuvântul spune: „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră!”(Psalmul 68,19) Bine, vei spune dar practic cum se realizează acest lucru ? </font><font>Să ne ridicăm dimineaţa faţa spre El în rugăciunile noastre. Să-L lăsăm să toarne în inima noastră izvoare de dragoste. Pentru fiecare zi, în fiecare zi. </font><font><font><font>El este dragoste şi doar dragostea poate să poarte poverile. El este Cel care toarnă în mine dragostea ca să găsesc plăcere în ceea ce fac , ca să pot merge mai departe , ca să pot zâmbi şi să nu mai simt povara, să pot merge mai departe să ştiu că pot fi biruitor chiar când sunt înfrânt. Cine, în afară de iubire, mai poate suportă poverile? Dragostea acoperă totul şi crede totul. Dacă iubeşti pe cineva şi în primul rând dacă-L iubeşti pe Dumnezeu vei primi putere, vei avea putere şi nu vei simţi “Coşul”. M-ai chinuit cu păcatele tale şi M-ai obosit cu nelegiuirile tale, zice Domnul (Isaia 43, 24) dar în dragostea Sa El spune “V-am purtat şi tot vreau să vă mai port. Până la bătrâneţile voastre, Eu voi fi acelaşi.”</font></font></font><font><font><font><span> </span>Trebuie să fim impresionaţi şi cutremuraţi de dragostea nebănuit de mare cu care ne-a iubit şi ne iubeşte pe noi Dumnezeu în Isus Hristos. </font></font></font><font>“Omule, nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă “ (Români. 2, 4)? Noi cu mintea noastră infinită nu putem înţelege : cum Dumnezeul nostru nu oboseşte iertând (Isaia 55, 7)</font><font><font><font><span> </span>Nu oboseşte pentru că Fiul Sau, Domnul Isus Hristos s-a jertfit pentru păcatele noastre, a purtat imensa povară a păcatelor noaste la crucea de pe Golgota iar Dumnezeu acolo la cruce I-a ridicat această povară, Domnul Isus Hristos a răscumpărat prin moarte de cruce vina păcatelor noaste iar această imensă povară Tatăl ceresc a aruncat-o în marea uitării prin credinţa, pocăinţa şi recunoştinţa noastră faţă de cel care s-a jertfit pentru noi- Isus Hristos, Domnul nostru.</font></font></font><o:p><font> </font></o:p><font><font><font>Zamfiroiu Maria<o:p></o:p></font></font></font><o:p><font> </font></o:p>