Devoțională ...Viata timpurie pe pamant...

 Ma simt pierduta intr-o mare adanca plina cu dezamagiri...dezamagiri din partea lumii trecatoare dar nu din partea Mantuitorului meu...ma simt dezamagita chiar si de mine insumi...Incerc sa zbor spre infinit dar intotdeauna obosesc pe la mijloc de drum...si renunt...in inima mea este un gol adanc nascut dintr-un abis. Ce-as putea sa fac? In afara de speranta,ce mi-a mai ramas? Gandul ca intr-o zi o sa ma aflu in bratele Mantuitorului meu imi da putere sa lupt,sa sper si sa ma ridic de fiecare data cand aripile mi se frang de atata zbor printr-o lume fara viata. Si totusi imi continui drumul asteptand in tacere lumina care o sa ma lumineze pentru totdeauna,iar intunericul nu va mai avea nici un efect asupra sufletului meu...Cateodata simt ca sunt prea departe de Cer ca sa imi mai doresc sa fiu acolo intr-o zi...dar,apoi Cineva imi vede durerea si imi ofera singuranta,imi inlatura fiecare clipa de amaraciune din viata mea...Ma pun pe genunchi si imi deschid sufletul ca sa iasa durerea din el,si pleaca,ma simt mai usoara ca o pana,ma simt libera de teama si dornica sa imi continui lupta...in fata mea am o Biblie,aceea Carte Sfanta care mi-a destainuit de atatea ori mistere,care mi-a daruit atatea zambete gingase...Cartea din care L-am aflat pe Isus si pe care lacrmile mele au curs de atatea ori in miez de noapte. O Carte care m-a facut sa traiesc cu adevarat chiar si atunci cand era prea greu sa mai pot respira.Inca imi da putere cand ma inec printre vorbe goale...inca ma face sa vreau sa reusesc sa urc pe culmi mai inalte decat am crezut eu vreodata. "POT TOTUL IN HRISTOS CARE MA INTARESTE." Filipeni 4:13