Tăcerea înseamnă să stai singur în chilia ta,în înţelepciune şi teamă de Dumnezeu,păzindu-ţi inima de săgeţile arzătoare ale gândului.O astfel de tăcere naşte binele.O tăcere lipsită de griji,ca o scară către ceruri.O tăcere în care omul nu are grija lucrurilor de primă însemnătate şi vorbeşte numai cu Isus Hristoa.Cel care păstrează tăcerea este cel care cântă:"inima mea este pregătită să Te laude Doamne".Când gura rămâne prea mult deschisă,chiar pentru a rosti binele,sufletul îşi pierde flacăra,aşa cum o casă îşi pierde căldura printr-o uşă deschisă.