Devoțională Credinta, in raport cu realitatea

"Credinta este siguranta cu privire la cele nadajduite, convingere cu privire la lucrurile care nu se vad." (Evrei 11:1)



Este destul oare sa cred? De multe ori auzim sfaturi de la cei din jur - "trebuie doar sa crezi", "toate sunt cu putinta celui ce crede", de parca credinta ar rezolva toate lucrurile... Desigur ca credinta este cea prin care avem toate lucrurile, dar nu ea este totul. Credinta intodeauna trebuie sa se bazeze pe o realitate, o realitate de origine spirituala. Pot eu sa cred cit vreau, daca credinta mea nu este bazata pe o realitate spirituala, voi crede pe degeaba. Sa exemplific: exista un lucru real numit tren care in 8 ore ma poate duce din Timisoara pina la Bucuresti. Eu, daca nu am stiut despre acest lucru, pot sa cred aceasta, sau sa nu cred. Indiferent de credinta mea, realitatea exista. Exista un tren care in 8 ore ma poate duce din Timisoara pina la Bucuresti. Daca eu nu cred, aceasta nu va afecta realitatea. Doar ca eu nu pot intra in posesia ei - nu voi merge la gara sa iau trenul si sa ajung in Bucuresti. Ma voi chinui sa fac rost de o masina ca sa pot ajunge (daca nu am masina). Daca insa cred, voi merge la gara, voi vedea ca exista un tren real, ma voi urca in el si astfel voi ajuge (poate mult mai confortabil) la Bucuresti. Voi vedea realitatea doar crezind ca ea este posibila. Ceea ce conteaza este realitatea, nu neaparat credinta. Credinta este canalul, unealta care ma duce in posesia realitatii. Desigur ca si reversul este valabil. Pot eu sa cred cit vreau ca exista un tren care pleaca, sa zicem, la ora 10 dimineata, pe baza poate a ceea ce mi-a spus cineva, cind, de fapt exista doar la 6 dimineata si seara la orele 22. Pe baza credintei mele eu voi merge la gara, insa credinta mea nu va fi destul, va trebui sa existe si o realitate, aceea ca exista un tren care pleaca la ora 10. Si, cum nu exista, eu voi crede pe degeaba, voi ramine frustrat, caci nu voi gasi nici un tren in gara care sa ma duca pina la Bucuresti, si voi avea de asteptat pina seara. Revenind la lucrurile spirituale, daca eu cred cu adevarat ca Dumnezeu ma iubeste, mai devreme sau mai tirziu va trebui sa vad aceasta si in viata mea - trebuie sa ma simt, sa realizez ca sunt iubit, inteles, acceptat de El. Daca nu este asa, inseamna fie ca nu pot crede cu adevarat, fie ca exista probleme de alta natura (fie spirituale, fie emotionale) in viata mea care nu ma lasa sa inteleg dragostea Lui. O problema spirituala ar putea fi un anumit pacat in viata mea, pacat ce ma poate desparti de El, si atunci e "normal" sa nu simt dragostea Lui. Sau in cazul in care am fost foarte ranit in viata de oameni, sau inselat de oameni, imi va fi foarte greu sa accept dragostea Lui, pentru ca si oamenii m-au "iubit", ca mai apoi sa profite de mine. In acest caz nu voi face altceva decit sa ma inchid (si aceasta poate in mod inconstient) fata de dragostea Sa. In acest caz, credinta poate fi privita mai mult ca incredere in El, in dragostea Lui. In astfel de cazuri este stupid sa zici: "Trebuie sa crezi doar ca El te iubeste, nu conteaza ceea ce simti". Trebuie sa vezi unde este problema, iar abia atunci cind sti ca nu este nimic care sa te impiedice sa simti dragostea Sa, si nu simti nimic, abia atunci tu trebuie sa crezi ca El te iubeste (nu intotdeauna vei simti ca El te iubeste), si, ca urmare, vei simti ca te iubeste.

Si inca un lucru mai este demn de amintit. Pot eu sa cred cit vreau ca Dumnezeu ma va vindeca in mod miraculos, daca El ingaduie boala in viata mea ca o mustrare pentru viata mea pacatoasa (care nu e in regula inaintea Lui). Eu pot sa iau promisiunea Lui din Biblie si sa cred cit vreau in ea - nu va fi dusa la indeplinire, caci eu nu am neaparata nevoie de vindecare. Vindecarea va veni in acest caz, dar atunci cind ma voi pocai, ma voi intoarce la El. Este vorba de cuvintul Lui specific pentru fiecare situatie, acel "rhema", cuvint specific (spre deosebire de "logos" - Cuvintul ca totalitate) din Cuvintul Sau. In cazul amintit cuvintul ce vine de la El nu este despre vindecare, ci despre pocainta, care aduce vindecarea. Intr-un cuvint, daca eu nu am cuvint specific din partea Domnului pentru o situatie specifica, eu pot crede pe degeaba. Si, mai grav, pot mai apoi sa aduc acuzatii, in situatii de criza puternica (se mai intimpla!) la adresa Lui ca nu ma asculta, ca nu imi raspunde, desi m-am rugat si am crezut.