Devoțională Afara ploua. Nu si in suflet

"Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante." (Ioan.14:27)



Simbata. Simbata dimineata. Simbata, nu pot sta in casa. Nu pot, de cind m-am casatorit, pentru ca trebuie sa ma intilnesc cu El, si intilnirea trebuie sa fie strict personala. Sotioara mea fiind acasa, nu am unde sa ma intilnesc singur cu El. Ies. Afara, vreme de iarna. Rece. Dar acceptabil. Nu asa de rece ca altadata, incit sa nu poti suporta. Merg incet savurind natura din jur, incercind sa innodez legatura cu El, sa intru in prezenta Lui. Incet incet, las natura la o parte si mintea si inima ma duc catre El - a venit la intilnire. Chiar si pe strada. Totul pare sa se indeparteze - lumea din jur, viata de familie, lucrul, grijile, nevoile. Totul. Pace. O pace adinca. O pace asa cum numai El stie sa aduca. Si, da, acea bucurie, acea fericire greu de pus in cuvinte, acea senzatie ca faci ce este mai important - ca Il cauti pe El. Ii vorbesc (in gind, desigur!, sau soptit uneori). Stiu ca ma asculta. O simt. De fapt, uneori aproape pare a fi un dialog rugaciunea mea. Intre timp, afara incepe sa ploua. Dupa inca ceva timp, incepe sa bata vintul si se face mai frig. Zimbetul imi ramine totusi pe buze, incit unii oameni, zgribuliti de umezeala si frig, se uita lung la unul ciudat ca mine. Imi vine in minte un gind. "Afara ploua. Nu si in suflet" Afara este vremea cea mai urita pt mine, vremea care niciodata nu mi-a placut - vint, ploaie, frig. In suflet insa, pacea, bucuria, fericirea de a fi cu El, e acolo. Am revenit la realitatea din jur de-a binelea abia cind sa ajung inapoi acasa, cind frigul si ploaia m-a patruns bine. Si m-am intrebat: oare de ce adesea, in fata lucrurilor acestei lumi, lucruri nu arareori fara prea mare insemnatate, ne lasam coplesiti de ele, lasind ca "raceala" lor sa ne fure bucuria pe care ar fi trebuit sa o avem in inima? Oare nu ar trebui ca mereu, in fata problemelor, a necazurilor, a lucrurilor care incearca sa ne intristeaze, a furtunilor vietii, sa putem spune: "Afara ploua. Nu si in suflet!"?