Maximă 3696 - ☆ Cel care nu

Scrisă de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 73
Scrisă:
BBCode: [url=/maxima/id/3696-cel-care-nu] ☆ Cel care nu [/url]

☆ Cel care nu a dat greș, acela nu poate fi mare. Eșecul este testul măreției. (Herman Melville)

☆ Copiii nu au nici o problemă cu dezechilibrul și căderile în drumul spre mersul în picioare. Dar pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne e din ce în ce mai frică de cădere. Decât să învățăm să umblăm în picioare, preferăm să evităm căderea.

☆ Nimeni nu plănuiește să ajungă în peștera Eșecului, dar mai devreme sau mai târziu toți petrecem ceva timp acolo.

☆ Uneori, peștera = locul unde Îl vei întâlni pe Dumnezeu, deoarece El realizează unele dintre cele mai bune lucrări în peșteri.

☆ Regele David, știa ce înseamnă să umbli pe apă, totuși Biblia spune despre el și cei care erau cu el că au plâns până nu au mai avut putere să plângă.. știau ce înseamnă lacrimile.

☆ Un mare secret al vieții spirituale: când orice altă resursă fusese epuizată, când orice proptea fusese luată și orice cârjă îndepărtată, când a ajuns în cea mai adâncă vale a eșecului, David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul.

☆ Explorând dincolo de suprafață, descoperi că mare parte din durerea eșecului nu este doar că nu ai fost în stare să realizezi ceva anume – ci este că ceilalți ar putea vedea în tine un eșec – rușinea de a fi un eșec.

☆ Mulți afișează o mină de stoicism. Se forțează să zâmbească, dar astfel doar maschează durerea dinlăuntru.

☆ Peștera este probabil cel mai minunat loc în care să descoperi că ești iubit de Dumnezeu.

☆ Poți risca să fii pe deplin sincer cu Dumnezeu dintr-un motiv foarte important: Dumnezeu nu este niciodată un Dumnezeu al descurajării. Întotdeauna, îndrumarea Sa duce la motivare și la viață.

☆ ”..dacă umblu aproape de Dumnezeu, dacă am simțământul că Dumnezeu este cu mine, găsesc că problemele își pierd puterea să-mi afecteze spiritul..”
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Maxime >> Maxime, categoria Diverse >> Maximă 3696 - ☆ Cel care nu | Salvatorul.ro
meniu prim
Cine își înfrânează vorbele, cunoaște știința, și cine are duhul potolit este un om priceput. ( Proverbele 17:27 )