Meditație 19 Octombrie (2)

Scrisa de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 88
Scrisa:
BBCode: [url=/meditatie/id/1064-19-octombrie-2]19 Octombrie (2)[/url]
„Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” 1 Petru 15-19
Prin aceasta meditatie as dori sa îmi focalizez atentia asupra frazei „în timpul pribegiei voastre” din versetul biblic de astazi. Aceasta perspectiva este foarte importanta, pentru ca ne ghideaza asupra modului în care trebuie sa ne traim viata aici pe pamînt, în calitatea noastra de urmasi ai lui Dumnezeu.
Biblia ne numeste straini sau „calatori” în aceasta lume, pentru ca toate dorintele si nazuintele noastre trebuie sa se focalizeze asupra lucrurilor pe care le vom dobîndi dincolo de viata traita aici. Sîntem si noi asemenea lui Avraam, care a locuit în corturi si care a calatorit neîncetat pîna în Tara Promisa, calatori pe acest pamînt.
Ca si crestini, astazi trebuie sa locuim în „corturi” spirituale si sa nu ne atasam prea mult de lumea aceasta. Lumea nu este caminul nostru. Locuim aici doar temporar!
Am fost exilati din Rai, care este adevarata noastra casa. Si odata ce avem o cetatenie sfînta, trebuie sa ne detasam de lucrurile lumii acesteia si sa ne lipim de cele sfinte si vesnice.
Daca traiesti ca un calator sau un strain în aceasta lume si te afli pe pamînt ca în exil, oamenii s-ar putea sa se întrebe ce se întîmpla cu tine. Lucrul acesta nu e gresit. Tu însa  sa fii gata sa îti strîngi cortul, pentru ca într-o zi vei fi chemat acasa!
TRAIESTE-TI VIATA CA UN CETATEAN AL CERULUI, CE SE AFLA PE PAMÎNT NUMAI PENTRU O VREME.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Meditații >> Meditații, categoria Diverse >> Meditație 19 Octombrie (2) | Salvatorul.ro
meniu prim
Iar acum, Domnul vorbește și zice: " În trei ani, ca anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită, împreună cu toată această mare mulțime; și ce va rămâne va fi puțin lucru, aproape nimic. " ( Isaia 16:14 )