BBCode: [url=/meditatie/id/1099-16-septembrie-2]16 Septembrie (2)[/url]
„Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” Fil.4:19
Foarte multi dintre noi pierdem astazi binecuvîntarea lui Dumnezeu fiindca viata ne este absorbita de preocuparea de a ne împlini dorintele si nevoile proprii. În loc sa ne încredem în Dumnezeu si sa asteptam modul în care El doreste sa raspunda nevoilor noastre, de prea multe ori iesim la cumparaturi si ne procuram ceea ce noi credem ca este potrivit.
Actionînd în acest fel, nu ne rezolvam problemele, ci mai degraba ne marim datoriile! Iar împovarati de aceste datorii nu numai ca ne pierdem bucuria si libertatea, dar nici nu mai putem fi o binecuvîntare si pentru altii.
Te numeri printre acesti oameni? Ai ajuns cumva printre acei ce nu mai pot fi o binecuvîntare? Ei bine, poti sa iesi din aceasta situatie!
De aceea începe prin a te încrede în Dumnezeu si continua-ti apoi viata asteptînd ajutorul Lui pentru orice situatie si vei vedea cum Dumnezeu îti va purta de grija pentru toate nevoile tale!
Nu vei putea experimenta niciodata puterea lui Dumnezeu care îti împlineste nevoile, daca nu te încrezi deplin în ceea ce El poate sa faca. Puterea, harul si binecuvîntarile lui Dumnezeu sînt disponibile si pentru tine. Acest fapt este adeverit si de declaratia apostolului Pavel care spune: „pot totul în Hristos care ma întareste!” Fil.4:13
Aminteste-ti ca Dumnezeu stie de ce ai nevoie chiar înainte de a-i cere acel lucru. Cînd te rogi si îi ceri lui Dumnezeu ajutorul, tu nu faci altceva decît sa te asezi în pozitia în care Dumnezeu poate sa-ti daruiasca tot ceea ce ti-a promis. De aceea, cînd te rogi si astepti cu ardoare ca Dumnezeu sa-ti dea ceea ce I-ai cerut, ar trebui sa dovedesti si acea confidenta care sa arate ca esti sigur ca vei primi ceea ce Dumnezeu doreste sa-ti dea.
În aceasta zi as dori sa te îndemn sa-ti maresti masura asteptarilor cu privire la lucrurile pe care le doresti de la Dumnezeu. Începe-ti fiecare zi cu un timp de lauda si închinare, vreme în care sa lasi în grija lui Dumnezeu toate îngrijorarile tale. Încrede-te apoi în El pentru lucrurile mari pe care El le poate face în viata ta si vei vedea prin raspunsul pe care îl vei primi ca nevoile îti vor fi împlinite si ca vei ajunge o binecuvîntare. ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU PENTRU ÎMPLINIREA NEVOILOR TALE SI VEI FI UIMIT DE CEEA CE EL POATE SA FACA PENTRU TINE!