BBCode: [url=/meditatie/id/1254-14-aprilie-2]14 Aprilie (2)[/url]
„De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele. Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.” 1 Cor.4:16-17
Domnul Isus i-a chemat pe urmaşii săi să fie liderii care, prin exemplul lor să-i ajute şi pe alţii să-L urmeze. De aceea motto-ul pentru un bun creştin ar trebui să fie: „fă ceea ce şi eu fac, nu numai ceea ce eu spun!”
Acest lucru este exact ceea ce a cerut şi apostolul Pavel celor din Corint. El nu le-a cerut celor din Corint să-l urmeze fiindcă era egocentric şi căuta atenţia celorlalţi. Fiindcă îl urma pe Hristos, el ştia că toţi cei care aveau să-i calce pe urme, îl urmau de fapt pe Domnul.
Apostolul Pavel nu a avut resurse deosebite, nu a fost nici bogat, nici puternic sau cu multe relaţii. El şi-a stabilit însă cu prioritate să-L glorifice pe Hristos prin cuvintele şi acţiunile sale în toate circumstanţele vieţii.
De aceea, nici noi nu trebuie să aşteptăm până vom avea educaţie teologică sau să ajungem creştini cu faimă pentru a ajunge un exemplu demn de urmat.
Asemenea apostolului Pavel şi noi trebuie să avem aceeaşi dedicare pentru a-L imita şi urma pe Hristos, în toate împrejurările vieţii, indiferent de starea în care suntem.
Păstrând în atenţie acest fapt, lasă-mă să-ţi pun o întrebare în această zi: dacă oamenii din jurul tău ţi-ar copia viaţa, s-ar asemăna ei cu Hristos? Răspunsul apostolului Pavel la această întrebare a fost „da”. Care este însă răspunsul tău ? DACĂ OAMENII TE-AR COPIA ÎN TOT CEEA CE SPUI ŞI CEEA CE FACI, S-AR ASEMĂNA EI CU HRISTOS ?
<strong />