Meditație 05 Aprilie (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 90
Scrisa:
BBCode: [url=/meditatie/id/1263-05-aprilie-1]05 Aprilie (1)[/url]
„Lipsa de ştiinţă este o pagubă pentru cineva, şi cine aleargă neghiobeşte înainte, o nimereşte rău.” Prov. 19:2
Pentru a fi un urmaş devotat al lui Hristos, trebuie să fii o persoană răbdătoare. De foarte multe ori atunci când auzim despre vre-o problemă, reacţionăm în fire, pripit sau brutal.
Răbdarea te ajută însă ca în faţa acestor situaţii să ai o cu totul altă atitudine şi să câştigi biruinţa în faţa oricărei provocări. Puţini oameni prezentaţi de Sfânta Scriptură pot ilustra acest fapt mai bine ca Neemia.
În primul capitol al cărţii pe care a scris-o, ne este arătat că Neemia a auzit că ceva foarte grav s-a întâmplat în Iuda şi în Ierusalim. În loc însă să se angajeze imediat pentru a face ceva ca să îndrepte aceste lucruri, fiindcă ştia că fără ajutorul lui Dumnezeu nu poate avea reuşită, cu o deosebită răbdare, Neemia s-a rugat şi a cerut lui Dumnezeu lumină pentru ceea ce ar trebui să facă.
Versetul biblic de astăzi ne arată că a te avânta în necunoscut nu numai că este neînţelept  şi periculos, ci de foarte multe ori este şi păcătos.
Pentru lucrarea pe care a trebuit s-o împlinească, Neemia s-a rugat şi s-a pregătit aproape 4 luni. Când a fost ultima dată când pentru un lucru pe care a trebuit să-l împlineşti te-ai rugat mai înainte timp de patru luni?
Pentru că Dumnezeu apreciază răbdarea, trebuie să ne aliniem planurile noastre cu calendarul ceresc. Şi vei cunoaşte planurile lui Dumnezeu, numai atunci când vei vorbi cu El regulat în rugăciune şi vei aştepta apoi cu răbdare răspunsurile Lui.
Pentru că mulţi dintre noi atunci când nu primesc un răspuns imediat, sunt gata să renunţe în mijlocul acestei societăţi agitate şi violente, răbdarea este o lecţie foarte greu de învăţat.
Pentru a o învăţa, fii gata chiar din această zi să te asemeni cu Neemia, căutându-l pe Domnul în mod frecvent în rugăciune, aşteptând apoi cu răbdare toate răspunsurile Lui.
DUMNEZEU APRECIAZĂ RĂBDAREA!

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Meditații >> Meditații, categoria Diverse >> Meditație 05 Aprilie (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Răbdarea: O formă mai mică de disperare deghizată în forma unei virtuţi. (Ambrose Bierce)