Meditație 24 Ianuarie (2)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 94
Scrisa:
BBCode: [url=/meditatie/id/1334-24-ianuarie-2]24 Ianuarie (2)[/url]
„Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” Fapte. 1:8
Primii crestini au fost plini de îndrazneala si dedicati deplin, pentru a castiga orasul, tara si lumea pentru Hristos.
Astazi însa, trebuie sa spunem cu mare durere ca biserica a ajuns tot mai nepasatoare fata de ceea ce Dumnezeu ne-a încredintat sa facem, si anume: să ducem mesajul mantuirii pana la marginile lumii.
Pentru ca cei nemantuiti au nevoie de nadejdea pe care o gasim în Hristos, datoria noastra este sa le facem cunoscut aceasta veste buna.
Daca astepti o trezire spirituala care sa aiba loc în mijlocul acestei lumi, atunci aceasta ar trebui sa înceapa din mintea si inima ta.
Pentru aceasta trebuie sa fim ca primii crestini, care au fost plini de curaj si au vestit Evanghelia cu îndrazneala, indiferent de cat de mari au fost împotrivirile. Datorita acestui curaj, Evanghelia s-a raspandit ca focul pe miriste, si aceasta s-a întamplat chiar fara aportul tehnologiei moderne: computere, e-mailuri  si internet.
Cum de au reusit; s-ar putea atunci sa te întrebi ?
Primii crestini au avut un asa scucces si au ajuns sa experimenteze o mare trezire spirituala, fiindca au actionat în puterea Duhului Sfant!
N-ai vrea sa vezi aceiasi trezire spirituala în natiunea noastra si în lumea întreaga? Aceast lucru va fi posibil numai atunci cand tu si cu mine împuterniciti de puterea Duhului Sfant, vom fi gata sa predicam Evanghelia plini de curaj oriunde Dumnezeu ne va trimite. Iar generatia în care traim va fi castigata pentru Hristos, numai atunci cand vom sluji înflacarati de puterea Duhului Sfant.
PENTRU CA O TREZIRE SPIRITUALA SA CUPRINDA ÎNTREAGA LUME, ESTE NEVOIE CA ACEASTA SA ÎNCEAPA MAI ÎNTAI PRIN LUCRAREA DUHULUI SFANT, ÎN INIMA TA SI ÎN INIMA MEA!



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Meditații >> Meditații, categoria Diverse >> Meditație 24 Ianuarie (2) | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci cine iubește viața, și vrea să vadă zile bune, să-și înfrâneze limba de la rău, și buzele de la cuvinte înșelătoare. ( 1 Petru 3:10 )