Meditație 24 Octombrie (3)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 78
Scrisa:
BBCode: [url=/meditatie/id/1425-24-octombrie-3]24 Octombrie (3)[/url]
„Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. 
Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. “ Exod 20:4-6
Ati mancat vreodata cartofi? Dar morcovi? Ati încercat si guliile? V-au placut?
Am enumerat aceste vegetale, fiindca toate au ceva în comun. Cu mai mult de 200 de ani în urma, nimeni nu le consuma. Oamenii din acea vreme considerau cartofii un aliment daunator, fiindca ar fi cauzat lepra.  Acestia nu consumau nici morcovi si nici gulii, fiindca le considerau alimente murdare.
Respingeau astfel  o asa bogata sursa de hrana, numai datorita faptului ca nu-i cunosteau valoarea nutritiva.

Astazi stim cu totii ca morcovii, cartofii si guliile, sunt alimente foarte sanatoase si contin foarte multe vitamine si minerale. De aceea, aproape ca nu exista masa fara ca sa le avem în meniu.
Asa se întampla însa deseori si cu hrana spirituala. Multi oameni sunt înfometati spiritual, fiindca înca n-au descoperit bogatia hranei Cuvantului lui Dumnezeu. Ai gustat din aceasta binecuvantare?
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma sa ma hranesc în fiecare zi cu hrana spirituala a Cuvantului Tau, pentru ca sa nu mai flamanzesc niciodata. Amin.





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Meditații >> Meditații, categoria Diverse >> Meditație 24 Octombrie (3) | Salvatorul.ro
meniu prim
Consideraţi întristările voastre ca umbrele binecuvântărilor ce urmează să vină.