BBCode: [url=/meditatie/id/2114-21-noiembrie-5]21 Noiembrie (5)[/url]
„ Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi . „ I Tesaloniceni 5: 18
Un pastor din Tennessee, a povestit o întâmplare amuzanta petrecuta la unul dintre serviciile divine ale bisericii sale. Într-o duminica dimineata, o familie a încercat sa implice pe fiul lor Natan, un baietel de numai 3 ani, în serviciile bisericii. De aceea, înainte de a se aduna banii pentru biserica, acestia i-au dat micutului Natan un dolar, spunându-i ca atunci când va trece vasul pentru colecta prin dreptul lor, sa puna bancnota pentru colecta.
Când acel vas a ajuns însa în dreptul lor, baiatul a ascuns bancnota, tinând-o strâns cu mâna la spate si n-a vrut s-o puna în vasul pentru colecta. Parintii au încercat sa-i explice înca odata ceea ce trebuie sa faca, dar baiatul arata si mai multa împotrivire.
Pentru a nu ajunge ridicoli, parintii au luat atunci baiatului bancnota din mâna si dupa ce au pus-o în vasul de colecta, l-au înmânat pentru cei din celelalte banci.În acele momente însa, în timp ce orga cânta o melodie în liniste, baiatul a început sa plânga si sa strige: „mama mi-a luat banii !” „dati-mi banii înapoi !” Parintii au încercat repede sa-i dea o alta bancnota, dar baiatul a început sa strige si mai tare :”dati-mi banii mei înapoi!”
Dupa acele momente amuzante când toti cei din biserica au început sa râda, pastorul a trebuit sa-si înceapa predica. Pentru ca nu putea sa faca abstractie de ceea ce s-a întâmplat, pastorul si-a început mesajul spunând: „L-ati auzit pe micutul Natan plângând si cerându-si banii înapoi ;nu-i asa?” Ati râs cu totii de atitudinea lui, dar n-ar fi trebuit sa se întâmple asa, pentru ca el a rostit cu voce tare, exact ceea ce multi oameni gândesc în inimile lor. Pentru ca astazi sunt tot mai multi cei care atunci când îsi aduc darul la altar, o fac cu strângere de inima , iar de multe ori sunt ispititi sa-si ceara banii înapoi.
N-ar trebui însa sa se întîmple asa ceva, pentru ca închinatorii adevarati jertfesc dupa masura dragostei, cu bucurie si din toata inima! Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma sa fiu multumitor pentru tot ceea ce- am primit, si sa ma daruiesc Tie în întregime.Amin.
meniu prim Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile. ( Psalmii 57:1 )