Meditație 10 Noiembrie (5)

„ ..cine nu are aceste lucruri, este orb, umbla cu ochii închisi si a uitat ca a fost curatit de vechile lui pacate. De aceea, fratilor,cautati cu atât mai mult sa va întariti chemarea si alegerea voastra; caci, daca faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodata.” 2 Petru.1:10-11
Vorbind despre felul alergarii sale, apostolul Pavel spune:”fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, ma arunc spre ceea ce este înainte!”
Unii oameni sunt asa de concentrati asupra trecutului, încât îsi distrug singuri viitorul. Acestia nu pot înainta, pentru ca privesc tot timpul înapoi. Acest lucru s-ar fi putut întâmpla si apostolului Pavel. El ar fi putut lasa ca vinovatia cauzata de faptul ca a persecutat biserica sa-l împiedice în a mai face ceva pentru Dumnezeu. Cred ca privind la trecut, Pavel putea fi ispitit ca sa-si plece capul plin de rusine si sa spuna : „nu ma va mai asculta nimeni, uitati ce am facut; totul s-a terminat pentru mine!”
Dar el n-a mai pastrat în atentie trecutul, pentru ca din ziua în care l-a întâlnit pe Hristos atentia lui a fost concentrata spre ceea ce era înainte.
Vinovatia este un fenomen straniu. Este o povara care ne trage înapoi mai mult decât multi dintre noi îsi dau seama.
Am auzit despre un baiat care era foarte neastâmparat. Într-o zi când s-a întors de la scoala, s-a dus direct în camera lui si-a început sa plânga în hohote. Când parintii l-au întrebat ce s-a întâmplat, acesta plângea asa de tare încât nu reusea sa dea nici un raspuns. Dupa multe insistente, el a marturisit  ca în timp ce se întorcea de la scoala, a aruncat ceva pe un transformator electric si a lasat în bezna jumatate din oras. Fapta lui i-a cauzat o asa stare de vinovatie încât nu mai voia sa vada pe nimeni si nici sa mai mearga la scoala.
Psihologii folosesc termenul de „persoana ezitanta” pentru a descrie pe cei ce sunt biruiti de vinovatia faptelor savârsite în trecut, încât nu mai au încredere în nici o actiune viitoare.
Cum tratam însa acesta vinovatie? În cultura stramosilor americanilor, când cineva facea ceva rau, ca sa scape de povara vinovatiei, acesta trebuia sa sape o groapa în pamânt în asa fel încât sa se poata aseza în ea pe burta. În aceasta pozitie, cel vinovat îsi marturisea fiecare fapta comisa, fagaduind ca lasa în acel loc, frica, frustrarile, descurajarea si toata povara trecutului.
Atunci când termina de marturisit, acel indian iesea din groapa unde si-a lasat toate poverile sufletului, dupa care o astupa cu pamânt, înmormântând astfel toata vinovatia. Aceasta experienta cred ca ar fi un bun exercitiu pentru multi dintre noi.
Trebuie însa sa nu uitam ca pentru a scapa de povara vinovatiei, pentru noi exista o cale mult mai usoara decât pentru acei indieni. Daca ne marturisim pacatele, Dumnezeu este credincios si drept ca sa ne ierte de orice am fi facut, aruncând toata vinovatia în marea uitarii.
Daca Dumnezeu se ofera sa ne dea iertare si sa nu-si mai aduca aminte de ceea ce am facut, este vremea ca si noi sa ne iertam pe noi însine, pentru ca sa nu mai purtam povara trecutului, fiind astfel liberi pentru a împlini ceea ce ne sta înainte.



Rugaciune: Doamne Dumnezeule; iarta-mi pacatele pe care le-am savârsit, pentru ca scapând de orice poavara, în libertate si dedicare deplina, sa împlinesc tot ceea ce-mi sta înainte. Amin.