BBCode: [url=/meditatie/id/264-14-februarie-esti-roditor-1]14 FEBRUARIE ESTI RODITOR? (1) [/url]
“Înmulţiţi-vă” (Geneza 1:28)
Când Dumnezeu l-a creat pe om, El i-a spus: “…înmulţiţi-vă”! (Geneza 1:28). Domnul Isus preia aceeaşi temă: “Eu v-am ales pe voi … să aduceţi roadă, şi roadă voastră să rămână” (Ioan 15:16). Cuvântul “a rămâne” înseamnă că trebuie să te concentrezi asupra caracterului, a răs¬plăţii veşnice şi a zidirii împărăţiei lui Dumnezeu, şi nu asupra agendei tale. Domnul Isus a mai spus: “Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie” (loan 15:2). Poate întrebi: Înseamnă că îmi pierd mântuirea?” Nu, El se referea la “mlădiţele din Mine”, dovedind că poţi fi credincios şi să nu aduci rod. Cuvântul din greacă “a tăia” este airo, care înseamnă “a ridica”.
Mlădiţele noi au tendinţa de a se îndrepta spre pământ. Dar acolo ele nu pot aduce rod. Când vine ploaia, ele se umplu de noroi, de apă, se îmbolnăvesc şi devin neroditoare. Deci vierul le aruncă? Nu, ele sunt prea valoroase să le arunce. El merge prin vie cu o găleată cu apă căutând mlădiţele căzute, ridicându-le din noroi şi spălându-le. Adu-ţi aminte de cuvintele: “Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3). Odată spălate, el le ridică, le înfăşoară în jurul spalierului, le leagă bine şi curând ele vor aduce rod. Aşadar cuvântul pentru tine astăzi este următorul: fie că ai căzut în noroi sau trăieşti sub potenţialul tău, Dumnezeu nu te va arunca. El te va ridica, te va spăla şi te va ajuta să înfloreşti din nou.
meniu prim Doamne, către Tine strig. Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se pogoară în groapă. ( Psalmii 28:1 )