Meditație 22 IANUARIE - CUNUNA SLAVEI (1)

-”Enoh … primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11:5) -
În filmul Cool Runnings, echipa jamaicană de bob este atât de disperată să câştige medalia olimpică încât sunt convinşi că eforturile lor sunt zadarnice dacă vor sfârşi fără ea. Toată pregătirea, bucuria şi evoluţia pentru care s-au devotat sunt uitate în faţa unei bucăţi de metal atârnate pe o panglică. Antrenorul lor este un om de 180 de kg care a câştigat medalia la bob în urmă cu 20 de ani şi care de atunci a fost un ratat. El le spune: “dacă nu vă doriţi suficient medalia de aur, nu sunteţi vrednici de ea”.
Domnul Isus a vorbit mult despre răsplată. Dar urmărirea răsplăţii ne poate răni când alergăm după ea din motive greşite. Un trofeu nu este realizarea însăşi – nu înseamnă cunoştinţele pe care le-am dobândit, muşchii pe care ni i-am antrenat sau curajul pe care ni l-am dezvoltat. Este doar un simbol al realizării. Este o validare externă a valorii noastre. În cel mai bun caz, trofeele din vitrină sunt mici semne de aducere aminte, ceva care să ne facă mulţumitori pentru trecut şi să ne păstreze motivaţia pentru viitor. În cel mai rău caz, vitrina cu trofee devine un altar, un instru­ment care ne dă o imagine falsă despre noi.Trofeele ne aduc plăceri de o clipă care pot crea dependenţă, dar plăcerea dispare totdeauna. În cartea Apocalipsa îi vedem pe cei 24 de bătrâni care “aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau: “Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru…” (Apocalipda 4:10-11). Când îi dai toată slava lui Dumnezeu, realizările tale îţi aduc bucurie, dar când încerci să iei tu gloria, trofeele îşi pierd luciul, pălesc şi devin poveri. Să ne uităm la Enoh: trofeul lui cel din urmă a fost “plăcut lui Dumnezeu”.