BBCode: [url=/meditatie/id/29-4-octombrie-adev-ruri-decisive]4 octombrie – Adevăruri decisive [/url]
-“…te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea satanei la Dumnezeu; şi să primească prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.“ Faptele Apostolilor 26.17-18-
Apostolul Pavel a primit misiunea de la Mântuitorul de a merge la naţiuni să le vestească vestea bună despre pacea cu Dumnezeu. Iată câteva adevăruri decisive transmise prin slujba apostolului: Mai întâi să le deschidă ochii. Niciun om nu crede cu uşurinţă că este un păcătos înaintea lui Dumnezeu. De la sine nimeni nu cunoaşte harul lui Dumnezeu, care a pregătit o cale, ca noi să ne împăcăm cu El. Această cale este arătată de Dumnezeu prin Evanghelie. Apoi urmează al doilea pas: să se întoarcă de la întuneric la lumină. Aceasta înseamnă a recunoaşte sentinţa lui Dumnezeu asupra omului şi a face o întoarcere spre El.
Cine face aceste lucrări primeşte, prin credinţa în Isus Hristos, iertarea păcatelor.
Prin moartea de pe cruce, Mântuitorul a isprăvit lucrarea de iertare, care era necesară, pentru ca omul să se poată apropia de Dumnezeu. Astfel, cei ce cred din inimă primesc o moştenire veşnică, pacea cu Dumnezeu, viaţa veşnică şi toate binecuvântările rezultate în urma credinţei. Se numără şi cititorul printre aceşti oameni fericiţi?