Meditație Fratele Vasile Chelba (1922 – 2004)

Scrisa de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 397
Scrisa:
BBCode: [url=/meditatie/id/2917-fratele-vasile-chelba-1922-2004]Fratele Vasile Chelba (1922 – 2004)[/url]
S-a născut în data de 12 august 1922, din părinţii Gavril şi Paraschiva, în Vicovu de Sus, pe atunci în raionul Rădăuţi. A fost primul dintre cei patru copii. Datorită acestui fapt, în anii grei dintre cele două războaie mondiale, a trebuit să poarte parţial sarcinile familiei alături de părinţi şi chiar mai târziu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, printr-o împrejurare neplăcută, a ajuns într-un lagăr sovietic, împreună cu alţi tineri. Dând dovadă de un curaj deosebit, curaj ce avea să-l însoţească şi mai târziu în predicarea Evangheliei, a evadat din lagăr, dar ceilalţi tineri care au rămas nu au mai supravieţuit niciunul.

La vârsta de 23 de ani, datorită bolilor de după războaie, îşi pierde ambii părinţi. Un an mai târziu, se căsătoreşte cu sora Ciubotar Viorica, dar nu au avut copii cât timp au trăit împreună.

În iarna anului 1952 se pocăieşe, însă nu şi soţia, care nu a vrut nicicum să se împace cu Domnul. Astfel, bărbatul căruia înainte nu-i stătea nimeni împotrivă, a suferit cu stoicism şi răbdare de sfânt toate loviturile primite de la soţia sa. Persecuţia lui nu a fost în zadar, pentru că prin aceasta a câştigat-o şi pe soţie, care s-a întors şi ea la Domnul. După 23 de ani (în 1969), trece prin cea mai grea încercare pentru că soţia lui pleacă la Domnul. Încercarea nu ţine foarte mult, pentru că după vreo 7 luni, se recăsătoreşte cu sora Gina, cu care, de asemenea, nu a avut copii, dar care mai târziu s-a dovedit a-i fi un adevărat ajutor potrivit, pentru că a înregistrat cea mai fructuoasă perioadă în vestirea Evangheliei.

În anul 1974 se implică în transportul şi distribuirea de Biblii în fosta Uniune Sovietică, fiind un puternic sprijin moral în această acţiune, suportând cu tărie anchetele şi persecuţiile regimului comunist, în timpul căruia el avea tăria să predice Evanghelia. S-a implicat în distribuirea de Biblii şi în cadrul bisericii din Vicov, iar din cauza aceasta a avut de înfruntat anchete la miliţie, de care era ameninţat cu moartea. Într-o seară i s-a pus la cale un flagrant: nişte securişti deghizaţi i-au adus Biblii ca el să le cumpere şi să le dea bisericii. Domnul i-a deschis ochii prin soţia lui şi a văzut că este o înşelătorie şi a refuzat categoric acest lucru.

În anul 1976, a înfiat o fetiţă, Letiţia, pe care o creşte cu toată dragostea părintească.

În anul 1981, a făcut parte, împreună cu o echipă de 5 fraţi numiţi de biserică, la reconstruirea bisericii, participând activ, contra ameninţărilor Securităţii, la zidirea pereţilor bisericii (el fiind de meserie zidar).

În anul 1987, este ordinat prezbiter şi îl ajută pe fratele Matei în conducerea bisericii. Ulterior a fost avansat pastor, perioadă în care îşi aduce din plin contribuţia la răspândirea Evangheliei nu numai în biserica locală, ci şi în foarte multe alte biserici din ţară. După revoluţia din decembrie 1989, primeşte viză pentru SUA, unde a fost în vizită aproape în fiecare an. Şi datorită acestui fapt, a fost cunoscut şi apreciat de aproape toată comunitatea românească de pe tot cuprinsul Americii de Nord.

A fost pastor cu sector în zona Vicovului (Laura, Voitinel, Putna etc.), fiind ales membru în Comitetul Executiv al Comunităţii Regionale Suceava, în Comisia de Disciplină a Comunităţii Regionale Suceava în 1992 şi participant activ la conferinţele din ţară şi străinătate.

Pe data de 24 iunie 2004, la vârsta de 82 de ani, în urma unei suferinţe de aproape o lună, este chemat la Domnul. Pentru fratele Vasile se potrivesc cuvintele Scripturii care spun: „Vei intra în mormânt la bătrâneţe ca snopul strâns la vremea lui.” (Iov 5:26)

Preluare de pe http://pionieriaicredintei.wordpress.com/
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Meditații >> Meditații, categoria Biografii >> Meditație Fratele Vasile Chelba (1922 – 2004) | Salvatorul.ro
meniu prim
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică. ( Ioan 3:16 )