Meditație 9 NOIEMBRIE CUM SĂ FACI FATĂ ABANDONULUI (1)

“Isus a zis…: “Voi nu vreţi să vă duceţi?” (loan 6:67)
Noi spunem: “Ce mă fac dacă ei pleacă şi nu se mai întorc?” Este una din cele mai mari temeri; abandonul! Uită-te la un copilaş când mama lui pleacă din cameră; pe micul lui chip se instalează groaza. Mintea noastră îşi aduce aminte de acele momente traumatice şi le reactivează mai târ­ziu când o relaţie se dezintegrează în propriile noastre mâini. Domnul Isus înţelege ce simţi: “mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El” (loan 6:66). Cum a reacţionat El? Prin indiferenţă: “Cine are nevoie de voi?” Prin bravadă falsă: “Mă descurc şi fără voi?” Prin răzbunare: “Nu sunt mânios, dar o să-ţi plătesc cu aceeaşi monedă?” Nu, îi auzim emoţiile profund omeneşti: “Voi nu vreţi să vă duceţi?” (loan 6:67). El a simţit totul: durerea pierderii, nesiguranţa faţă de ceea ce va urma, anticiparea impactului pe care-l va avea asupra noastră şi îndoiala că nu vom supravieţui.
Când te confrunţi cu abandonul din partea unei persoane dragi şi te temi de pierdere, ţine minte:
1) Eforturile de a împiedica pe cineva să te abandoneze nu au rost. Implorarea, manipularea, lacrimile şi promisiunile intensifică deseori hotărârea lor de a pleca.
2) La un moment dat cu toţii experimentăm durerea de a pierde pe cineva drag sau de a fi deza­măgit de oameni. De aceea Dumnezeu ne spune din nou şi din nou: “Nu te teme căci Eu sunt cu tine”.
3) Durerea pe care o simţi este legitimă. Cei ce spun: “Nu trebuie să te simţi aşa” sunt bine intenţionaţi, dar greşesc. Recunoaşterea durerii iniţiază procesul simţire-confruntare-vindecare. Nu poţi vindeca ce nu simţi sau ce nu confrunţi. Aşadar, acceptă-ţi sentimentele, apropie-te de harul lui Dumnezeu şi intră în procesul vindecării.