Meditație 5 NOIEMBRIE CE GREŞELI FACI? (3)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 70
Scrisa:
BBCode: [url=/meditatie/id/366-5-noiembrie-ce-gre-eli-faci-3]5 NOIEMBRIE CE GREŞELI FACI? (3) [/url]
- “Cuvintele înţelepţilor ascultate în linişte” (Eccleslastui 9:17)-
Trenul vieţii merge şi ziua şi noaptea. Unele călătorii au loc în întuneric, unde lucrurile sunt greu de deosebit. “Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului, şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!” (Isaia 50:10). Da, până şi cei evlavioşi care se “tem de Domnul” şi care “ascultă glasul Robului Său” vor păşi uneori acolo unde nu există lumina care să le călăuzească paşii şi nu este căldura care să le mângâie simţurile afectate. Acestea nu sunt vremuri de pedeapsă, de răsplată sau de abandon. Nu, ele sunt perioade în care Dumnezeu pregăteşte următoarele etape ale dezvoltării tale, când te conduce spre avansare în împărăţia Lui!
Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni ce se temeau de Dumnezeu şi împlineau Cuvântul Lui, au fost trimişi să fie arşi de vii pentru că au refuzat să se închine statuii de aur a împăratului (Daniel 3). Să citim mărturisirea credinţei lor:
1) “Dumnezeul nostru … poate să ne scoată din cuptorul aprins” (Vs. 17). Ei nu s-au îndoit niciodată de puterea lui Dumnezeu.
2) “Şi ne va scoate”. Ei nu s-au îndoit niciodată de intenţia lui Dumnezeu.
3) “Şi chiar de nu ne va scoate … nu ne vom închina chipului din aur” (vs. 18). Ei nu s-au gândit la o alternativă pentru credinţa lor în Dumnezeu. A trebuit să meargă până la capăt pentru a o scoate la capăt şi aşa au făcut! Şi tu vei scăpa. Rămâi în trenul vieţii. “Încrede-te în Numele Domnului, şi bizuie-te pe Dumnezeul tău!” El are ultimul cuvânt, nu diavolul, circumstanţele sau oamenii. Asemenea celor trei iudei, vei ieşi curat ca aurul încercat în foc.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Meditații >> Meditații, categoria Diverse >> Meditație 5 NOIEMBRIE CE GREŞELI FACI? (3) | Salvatorul.ro
meniu prim
Este mare lucru să fii cu picioarele pe pămant, dar este şi mai important să te mişti cu ele.