Meditație 24 OCTOMBRIE IOSIF

“losif, bărbatul ei, era un om neprihănit” [Matei 1:19)
Autoarea Barbara Glanz povesteşte despre un om de afaceri de succes care şi-a adus aminte de profesoara lui de literatură din clasa a opta. l-a scris o scrisoare şi a primit următorul răspuns: “Nu vei ştii niciodată cât de mult a însemnat scrisoarea ta. Am 83 de ani şi locuiesc singură. Prietenii mei şi familia mea s-au prăpădit. Am fost profesoară timp de 50 de ani şi scrisoarea ta a fost primul mulţumesc pe care l-am primit vreodată de la un elev. Uneori mă jntreb ce am făcut cu viaţa mea. Voi citi şi voi reciti scrisoarea ta până în ziua în care voi muri”. In mod ironic ea a fost profesoara despre care elevii au vorbit cel mai mult la întâlnirile clasei, dar nimeni nu i-a spus niciodată acest lucru.
Pavel nu a făcut nici un compromis legat de adevăr, dar latura sa sensibilă transpare şi ea în scrierile sale. Cunoscându-ne nevoia de apreciere, el îşi începe epistolele cu cuvinte precum: “vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele” (Romani 1:9). “De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi, şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţi, nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi” (Efeseni 1:15-16). “Mulţămesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi… pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:3-6). “Ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le sufe­riţi” (2 Tesaloniceni 1:3-4).
În lumea noastră ocupată, orientată spre sine, trebuie să ne aducem aminte de cei care au adus o schimbare în vieţile noastre, iar când ne aducem aminte de ei să ne rugăm pentru ei şi să găsim o modalitate de a le spune “mulţumesc”.