Meditație 4 Septembrie -Strigate de biruinţa sau murmur de descurajare

Când vor suna lung din cornul de berbec, şi când veţi auzi

sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte.

Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie,

fiecare drept înainte.(Iosua 6:5)
Strigătele mari ale credinţei neclintite sunt exact opusul cârtelilor credinţei şovăitoare şi a plângerilor inimilor descurajate. Dintre toate „tainele Domnului“ (Psalmul 25:14, KJV), nu cred că există vreuna mai preţioasă decât taina acestor strigăte mari ale credinţei. „Domnul a zis lui Iosua: «Iată, am dat în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi»“ (Iosua 6:2, KJV). El n-a zis: „Voi da“, ci „am dat“. Victoria aparţinea deja copiilor lui Israel, şi acum ei erau chemaţi să intre în posesia ei. Dar marea întrebare care rămânea era cum. Părea imposibil, dar Domnul avea un plan.
Nimeni n-ar fi crezut în mod normal că un strigăt ar putea face să cadă zidurile unei cetăţi. Însă secretul victoriei lor stătea tocmai în acel strigăt, pentru că era strigătul credinţei. Şi era o credinţă care îndrăznea să revendice o victorie promisă numai pe baza autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu, chiar dacă nu era nici un semn fizic de împlinire. Dumnezeu a împlinit promisiunea Lui ca răspuns la credinţa lor, pentru că atunci când au strigat, El a făcut să cadă zidurile.
Dumnezeu declarase: „Am dat în mâinile tale Ierihonul“, şi credinţa a crezut că lucrul acesta este adevărat. Şi multe secole mai târziu Duhul Sfânt a înregistrat acest triumf al credinţei în epistola către evrei în felul următor: „Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile“ (Evrei 11:30).
Hannah Whitall Smith
Credinţa nu poate ajunge niciodată la împlinirea ei,
Până nu înălţăm cântarea de mulţumire a victoriei:
În glorioasa cetate a mântuirii,
Dumnezeu ne-a spus că toate porţile sunt laudă.