Meditație 12 IULIE CE SĂ FACI CÂND DISPARE PASIUNEA (2)

“Ţi-ai părăsit dragostea dintâi” (Apocalipsa 2:4)
Iată trei lucruri care funcţionează în umblarea noastră cu Dumnezeu şi în căsnicia noastră. Primul: Adu-ţi aminte. “Adu-ţi aminte de unde ai căzut”. Nu adâncimea, ci înălţimea. Nu cât de rău ai ajuns, ci cât de frumos era odată. Nu vremurile cele mai grele, ci cele mai bune. Mai ţii minte când faptul că eraţi împreună era evenimentul zilei? Ce făceaţi atunci, iar acum nu mai faceţi? Mai ţii minte când îi dădeai telefon numai ca să-i auzi vocea? Cadourile pe care nu ţi le permiteai, dar pe care i le-ai cumpărat? Bileţelele de dragoste pe care i le trimeteai? Mai ţii minte când îi deschideai uşa, când îi trăgeai scaunul, când vă plimbaţi, când îi găteai mâncarea preferată deşi erai obosită după serviciu, când citeai “1001 de moduri în care poţi fi romantic” şi pe care le încercai pe toate de două ori? Mai ţii minte cinele liniştite la lumina lumânării când erai proaspăt bărbierit şi te dădeai cu apa de colonie preferată de ea, cea care ţie nu-ţi plăcea? Când intimitatea nu însemna că tu eşti cel mai important? Locurile voastre speciale, momentele, mirosurile, privirile, melodiile, poeziile voastre preferate? Trandafirul pe care i l-ai dăruit pe tava cu micul dejun, deoarece ea a plâns când a auzit cântecul “You dont bring me flowers anymore” (Ai încetat să-mi mai aduci flori) şi ai jurat că nu vei uita nicio­dată să-i aduci flori?
“Adu-ţi aminte”! Adu-ţi aminte ce ai făcut pentru dragoste. Poate că “scânteia” a apărut din întâm­plare, sau fără să faci nimic, dar în realitate tu ai întreţinut-o prin fapte. Ce ai făcut a alimentat roman­tismul, apoi ai încetat să o mai faci şi focul s-a stins. Dar jarul mocneşte, iar amintirea “culmilor” inspiră credinţa care te poate mişca spre fapte şi va reaprinde focul!