BBCode: [url=/meditatie/id/504-20-iunie-nt-lnirile-cu-dumnezeu]20 IUNIE - ÎNTÂLNIRILE CU DUMNEZEU [/url]
-”Ei au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia” (Luca 9:6)-
Într-o seară, un om care se ducea la biserică a văzut patru băieţi care stăteau la colţul străzii, aşa că i-a invitat să meargă cu el. S-au dus, şi au mers şi duminica următoare. De fapt, aceşti patru băieţi au devenit nucleul grupei de şcoală duminicală de care a început să se ocupe acel om. Ani mai târziu, colegii lor s-au hotărât să ia legătura cu cei patru băieţi, ca să vadă ce s-a întâmplat cu ei şi i-au invitat să scrie fiecare câte o felicitare pentru o zi de naştere, felicitări care urmau să fie citite la o petrecere surpriză dedicată fostului învăţător. Scrisorile lor au şocat asistenţa. Unul dintre băieţi a ajuns misionar în China, altul a ajuns preşedintele Băncii US Federal Reserve, altul era secretarul personal al preşedintelui Herbert Hoover, iar al patrulea era însuşi preşedintele Hoover.
Uneori, când dai din întâmplare peste cineva, acel moment poate fi pregătit de Dumnezeu pentru a-i schimba direcţia. Dacă nu eşti pregătit, vei rata o adevărată binecuvântare, o şansă de a creşte şi o oportunitate de a pune interesele lui Dumnezeu înaintea propriilor interese.
Domnul Isus a părăsit confortul cerului pentru a lua calea nevoilor omeneşti. El nu Şi-a instalat un tron în fiecare sat şi nu a spus: “Acesta este locul Meu, dacă doriţi să Mă vedeţi, veniţi aici”. Nu, El s-a dus în târguri. S-a dus la bărcile pescarilor. S-a dus acasă la oamenii obişnuiţi. Biblia spune că Isus şi ucenicii săi “au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia”. Aşa că în momentul în care ţi se activează compasiunea, opreşte-te. Ceea ce pare o întâlnire neînsemnată, poate fi o întâlnire cu Dumnezeu şi poate avea rezultate care ţi se păreau până atunci imposibile.
meniu prim Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. ( Iacov 5:16 )