Meditație 18 IUNIE - “BINE E ÎN DOMNUL”

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 84
Scrisa:
BBCode: [url=/meditatie/id/506-18-iunie-8220-bine-e-n-domnul-8221]18 IUNIE - “BINE E ÎN DOMNUL” [/url]
- “Vă las pacea … Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27) -
Pacea pe care o dă Domnul Isus îţi dă siguranţa că orice se întâmplă ştii că “bine e în Domnul”. El ne spune: “Vă las pacea … Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”. Pacea pe care o dă Isus nu depinde de condiţii sau circumstanţe. Ea vine din cunoaşterea faptului că eşti copilul lui Dumnezeu şi că Tatăl tău controlează universul, că te iubeşte şi are în vedere cel mai bun interes al tău. De aceea, oamenii care au pierdut totul vor spune deseori că nu ar schimba ce au învăţat, chiar dacă aceasta ar însemna recuperarea tuturor pierderilor. Joni Erikson Tada a descoperit o pace supranaturală când un accident a aruncat-o într-un scaun cu rotile, iar Corrie Ted Boom şi-a găsit pacea într-un lagăr de concentrare nazist.
Misionara Elisabeth Elliot şi-a găsit-o în misiunea din tribul indian care l-a masacrat pe soţul ei. Ea a scris: “Doar în acceptare vine pacea … nu în resemnare!”. Este o mare diferenţă! Autorul Creath Davis spune că: “Resemnarea este predarea în mâna sortii. Acceptarea este predarea în mâna lui Dumnezeu. Resemnarea stă liniştită într-un univers gol. Acceptarea se ridică în picioare pentru a-L întâlni pe Dumnezeul care umple universul cu scop şi des­tin. Resemnarea spune: “Nu pot”. Acceptarea spune: “Dumnezeu poate”. Resemnarea paralizează procesul vieţii. Acceptarea eliberează procesul pentru a atinge cea mai înaltă creativitate! Resemnarea spune: “Pentru mine totul s-a terminat”. Acceptarea spune: “Acum că am ajuns aici, ce urmează, Doamne?” Resemnarea spune: “Ce pierdere!” Acceptarea spune: “Ce nu mă doboară mă întăreşte!” Resemnarea spune: “Sunt singur”. Acceptarea spune: “Îţi aparţin ţie, Doamne!”

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Meditații >> Meditații, categoria Diverse >> Meditație 18 IUNIE - “BINE E ÎN DOMNUL” | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu este bine să mănânci multă miere: tot așa, nu este o cinste să alergi după slava ta însuți. ( Proverbele 25:27 )