“Ne-a născut din nou … la o nădejde vie” (1 Petru 1
)
Mount Auburn, primul cimitir din America era atât de frumos încât a devenit principala atracţie din Boston pentru turişti. Când a fost creat Central Park din New York a fost modelat după Mount Auburn. Vocea predominantă a fost: “De ce să nu creăm ceva la fel, dar fără morminte?” Şi încă încearcă să obţină acelaşi lucru, dar fără morminte! Dar nu putem. Ne aflăm la o depărtare de numai o bătaie de inimă faţă de veşnicie. Aşadar iată două adevăruri pe care trebuie să le ţinem minte:
1) Dumnezeu te-a aşezat pe acest pământ cu un anume scop. Ţi l-ai găsit deja? Ţi-ai dăruit întreaga viaţă pentru aceasta şi ai valorificat fiecare moment? Pavel aşa a făcut şi a ajuns să scrie: “clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în “ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:6-8).
2) Când îl cunoşti pe Hristos ca Mântuitorul tău, cele mai bune lucruri nu s-au arătat încă. Se spune că pe patul de moarte D.L. Moody s-a ridicat dintr-odată, şi-a deschis braţele ca şi cum ar fi îmbrăţişat ceva minunat şi a declarat că pământul se retrage, cerul este aproape şi că pentru el astăzi este ziua încoronării. Ce mod minunat de a pleca. Nu trebuie să te temi de moarte deoarece Isus a spus: “Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (loan 11:25-26). Crede, este adevărat!