BBCode: [url=/meditatie/id/561-24-aprilie-isus-hristos-a-nvins-moartea-n-locul-tau-1]24 Aprilie Isus Hristos a învins moartea în locul tau (1) [/url]
„Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată… pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis…” Matei 27.50, 51
În 14 septembrie 1901 a fost omorât William MacKinley, preşedintele SUA. Fapta a mişcat atât de mult oamenii din întreaga ţară, încât în semn de doliu a fost ordonată o linişte deplină pentru ora înmormântării. Astfel, în 19 septembrie la ora 15:00 întreaga circulaţie s-a oprit pentru cinci minute. Maşinile din fabrici s-au oprit, oamenii de pe străzi au rămas pe loc. Inima întregii naţiuni s-a oprit.
Dacă aşa ceva s-a întâmplat pe pământ pentru un muritor, ce a fost în cer când Fiul lui Dumnezeu, suferind şi murind la cruce, a exclamat: „S-a sfârşit!” şi Şi-a plecat capul? Prin jertfa de pe Golgota, pretenţiile sfinte ale lui Dumnezeu au fost îndeplinite pe deplin. Domnul a câştigat victoria măreaţă asupra diavolului şi a morţii! Ca semn al acestei victorii s-au deschis mormintele, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat. Căpitanul roman şi soldaţii săi au fost nevoiţi să recunoască: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 27.54).
Dar viaţa pe pământ nu s-a oprit, oamenii nu şi-au întrerupt activitatea, când a murit Cel care a venit din cer, pentru a-i căuta şi salva pe ei, cei pierduţi. Nici astăzi nu se opresc în loc, când aud vestea că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre la cruce. Fiecare dintre noi ar trebui să se oprească un moment şi să se întrebe ce înseamnă pentru el moartea Mântuitorului.
meniu prim Dar eu către Tine îmi înalț rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, și dă-mi ajutorul Tău! ( Psalmii 69:13 )