BBCode: [url=/meditatie/id/605-11-martie-1]11 Martie (1)[/url]
“Soarta mea este în mîna Ta” Psalm 31.15 Timpul
Se spune: „Timpul înseamnă bani”, dar cred că ar trebui să medităm la această propoziţie, pentru că timpul a devenit mult mai preţios decât banii. Desigur, cu ajutorul maşinilor şi a tehnicii moderne obţinem timp din belşug, dar trebuie să recunoaştem că el nu poate fi economisit. Hartmut Rosa, profesor la universitatea Friedrich Schiller din Jena, scria: „Deoarece trăim într-un mediu supradinamic, în care posibilităţile şi ocaziile, dar şi solicitările se schimbă mereu, trebuie să alergăm tot mai repede, pentru a ne menţine poziţia. Cine nu aleargă, nu mai este la curent cu îmbrăcămintea, ideile şi opiniile.”
Cine îşi caută satisfacţia vieţii sale în „a fi la curent” nu este un vânător, ci un vânat. Cât de liniştitor este gândul să ştim în această perioadă de timp, care devine tot mai presantă, că viaţa pe pământ nu reprezintă totul şi că nu trebuie să alergăm după bunurile acestui timp. Cei fără odihnă pot găsi odihna la Dumnezeu. Pacea şi mulţumirea sunt oferite de Dumnezeu. Cheia spre fericire este încrederea în Cel care ne-a dat viaţa. Timpul nostru este în mâinile Sale. El decide începutul şi sfârşitul vieţii noastre. Nimic altceva nu oferă vieţii noastre linişte deplină, decât încrederea în Dumnezeu.