Meditație 27 AUGUST - INTEGRITATEA (2)

- “Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă” (Proverbe 11:3) -
Cu toţii suferim de ceea ce psihologii numesc “eroarea atribuirii fundamentale”. Funcţionează în felul următor: dacă se întâmplă un lucru bun în viaţa mea, am tendinţa să-l explic, atribuindu-mi meritele pentru el. Dar dacă am un eşec, am tendinţa să dau vina pe împrejurări. Dacă iau notă mare la un test cred că sunt deştept; dacă iau notă mică, s-a întâmplat pentru că nu m-am putut concen­tra. Dacă oamenilor le place predica mea înseamnă că sunt un bun predicator; dacă nu le place, înseamnă că ei sunt prea superficiali. Ceea ce face ca eroarea atribuirii fundamentale să fie şi mai gravă este modalitatea în care explicăm comportamentul altora, în timp ce ne justificăm propriul comportament greşit prin atenuarea circumstanţelor. Spunem că alţii s-au comportat urât datorită defectelor de caracter.
De exemplu, dacă ţip la copilul meu înseamnă că s-a comportat atât de urât încât până şi răbdarea lui Iov ar fi ajuns la capăt. Dacă tu ţipi la copilul tău, este clar că ai nevoie de consiliere despre gestionarea mâniei. Dacă eu iau amendă pentru viteză, înseamnă că poliţia trebuia să-şi împlinească norma, aşa că au întins o capcană când de fapt ei trebuiau să meargă să prindă criminalii. Dacă tu primeşti o amendă pentru viteză, asta arată că nu eşti demn să te afli în faţa vola­nului. Care este soluţia pentru eroarea atribuirii fundamentale? Calea bunătăţii şi a pocăinţei. Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a vedea adevărul în ceea ce ne priveşte. Şi El ni-l dă pe trei căi:
a) prin rugăciune;
b) prin citirea şi aplicarea Cuvântului Său;
c) prin alţi oameni care ne iubesc şi care ne cunosc bine; oameni care nu ne spun ceea ce dorim să auzim, ci ceea ce trebuie să auzim.